Inginerul Mihail Marius Bucur, în vârstă de 40 de ani, a fost înmormântat la cimitirul Viişoara din Ploieşti, ceremonia religioasă, oficiată de un sobor format din 17 preoţi, în frunte cu Protopopul Ploieştiului, Ştefan Muşat, având loc la Biserica „Sfântul Pantelimon”.
La funeraliile lui Mihail Bucur au participat aproximativ trei sute de persoane, fiind prezenţi şi cei trei români care au supravieţuit atacului terorist de la In Amenas. Circulaţia rutieră în zona bisericii a fost restricţionată, fiind dirijată de către agenţii de la Poliţia Rutieră.
Ulterior, începând cu ora 12.00, a avut loc ceremonia de înmormântare a celuilalt român ucis, Tiberiu Ionuţ Costache. Slujba religioasă a fost oficiată la Biserica din satul Tătărani, de aceiaşi preoţi care au oficiat şi slujba de înmormântare a lui Mihail Bucur.
Preşedintele, premierul şi Ministerul Afacerilor Externe au trimis coroane de flori.
Tiberiu Costache, în vârstă de 36 de ani din Bărcăneşti şi Mihail Bucur, de 40 de ani, din Ploieşti, au murit în urma atacului terorist de la rafinăria din In Amenas, din Algeria.
Tiberiu Costache era tatăl unui băieţel de şase ani, iar soţia sa este însărcinată în luna a şaptea. Mihail Bucur avea doi copii – un băiat de 14 ani şi o fetiţă de trei ani. Ambii lucrau ca ingineri pe platforma petrolieră şi amândoi petrecuseră în România sărbătorile de iarnă şi se întorseseră în Algeria cu câteva zile înaintea atacului.
Surse apropiate anchetei declarau pentru corespondentul MEDIAFAX că primele date ale autopsiei arată că bărbaţii aveau multiple traumatisme care ar fi putut fi provocate de suflul unor explozii puternice. Sursele citate spuneau că feţele acestora nu erau distruse şi că ambii au putut fi identificaţi de către familii.
De asemenea, o femeie care s-a recomandat drept naşa lui Mihail Bucur afirma că pe trupul acestuia nu au fost descoperite, la necropsie, urme de gloanţe.
„Cauzele sunt multiple: traumatisme de organe de membre cauzate probabil de suflul unei explozii. Nu sunt gloanţe, asta este clar. Am făcut demersurile necesare şi voi urmări să fie chiar urmate toate etapele pentru a se clarifica atât condiţiile în care s-au produs cele două tragedii, cât şi cauzele care au dus la ceea ce nu ne explicăm cu toţii”, a afirmat femeia.