26 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. Cel mai apropiat DISCIPOL face mărturii cutremurătoare VIDEO

Biserica a inițiat procedurile de canonizare a celui care este demult, în inimile multor conaționali „Sfântul Ardealului” – părintele Arsenie Boca. Această veste, care a bucurat întreaga ortodoxie românească, îi determină pe toți cei care l-au cunoscut, fie și pentru o zi, să aducă noi mărturii de despre faptele, pline de credință și har ale părintelui Arsenie Boca.

Dintre toți cei care acum se raportează spiritual la părintele Arsenie Boca și susțin că simpla întâlnire cu acesta le-a schimbat destinul, părintele Nicolae Bordașiu este, de departe, cel mai îndreptățit, să susțină că destinul său s-a împletit cu cel al Sfântului Ardealului.

Mii de oameni, la mormântul lui Arsenie Boca. Se împlinesc 26 de ani de la moartea părintelui

Părintele Bordașiu și părintele Arsenie Boca au locuit împreună, sub același acoperiș, în București, ca într-o mânăstire, timp de trei ani.

„Eu am avut acest privilegiu de a-l cunoaște în acest timp mai bine decât în mânăstire… A avut o viață impresionant de austeră. Avea în căsuța ca o chilie, unde stătea mult însingurat, dar și stăteam de vorbă. Vreau să spun că m-a impresionat prin aspectul în care își organiza viața. Era atât de meticulos și atât de corect încât nu se putea face altfel decât cum dorea părintele să meargă viața noastră. Aveam rugăciunea împreună, în care el era preot”, a povestit parintele Bordașiu.

„Noi îl respectam, era și duhovnic și preot. Vreau să spun că votul sărăciei pe care l-a depus ca monah, în viața călugărească l-a respectat mai departe. Avea două costume de haine. Toate erau de culoare maronie, unul mai cafeniu, unul mai închis. Unul cu care se ducea la serviciu și pe care îl păstra întro stare…”, a povestit preotul.

Părintele Arsenie nu a putut rămâne sub același acoperiș cu părintele Bordașiu mai mult de trei ani pentrucă Securitatea îi urmărea pe amândoi. Obiectivul „Bratu”, căci acesta era numele atribuit de Sercuritate părintelui Arsenie Boca, trebuia să fie supravegheat permanent…

„Poate am fi rămas multă vreme împreună dacă nu s-ar fi amestecat puțin Securitatea. Fiindcă începuseră tot felul de manevre ale Securității… Căutau să condamne pe toți cei care fuseseră, cândva, închiși. Și căutau grupuri. Și căutau ca și din prezența noastră în comun, cu părintele Arsenie să facă un grup și pe mine mă întreba cine vine să stea de vorbă cu părintele și pe părinte îl întrebau pe cine aduc eu. Și atunci noi negând puternic faptul că nu avem nicio activitate de acest gen, am hotărât să ne despărțim”, isi aminteste Bordasiu.

Pentru ochii vigilenți ai Securității, prezența părintelui Arsenie Boca sub același acoperiș cu părintele Nicolae Bordașiu era periculoasă. Cei doi se aflau în atenția serviciilor secrete – înainte de 1945 în atenția Siguranței – după aceea în obiectivul Securității.

Putem pune, oare, pe seama întâmplării faptul că toți cei din grupul ajuns, atunci, la Sâmbăta au devenit vârfuri ale ortodoxiei? Evident că nu: matricea spirituală a părintelui Arsenie, harul său, a făcut din acei tineri sceptici, niște repere ale dreptei credințe…

Istoria nu a mai avut însă răbdare cu tinerii animați de cele mai înalte ideluri ortodoxe. Părintele Nicolae Bordașiu a fost condamnat de proaspetele autorități comuniste, la 20 de ani de închisoare, în lipsă. Unde se ascundea părintele Bordașiu, nu știa nimeni. Cu toate acestea, riscându-și propria libertate, părintele Arsenie, folosindu-și harul, l-a găsit pentru a-l împiedica să facă o greșeală fatală…

„Prin faptul că am fost legat sufletește de părintele Arsenie Boca, mi-a dat Dumnezeu puterea ca și după 1948 când eu am intrat în penumbră și am devenit fugar condamnat în lipsă la 20 de ani, nefiind încarcerat, eram ascuns în diferite locuri.  Mă găseam în 1949, după un an de pribegie, eram la Timișoara. Atunci, a apărut părintele Arsenie. Pentru mine a fost șocantă clipa aceea. M-a căutat exact în locul unde eram ascuns.

Pentru mine s-a pus problema de unde a aflat părintele unde mă găsesc, de ce mă caută. Nimeni nu a știut de existența mea și cinci ani după aceea, și mai ales Securitatea care era foarte mândră de faptul că se socotea un organism invincibil. Securitatea era puternică peste tot, și părintele Arsenie a ajuns la mine”

Mi-a spus că a venit să mă ia la Prislop. Eu i-am spus că nu pot să-l urmez pentru că eu știu ce el nu știa – știam că am o condamnare în lipsă. Și dacă aș fi fost găsit acolo puneam în pericol și viața mânăstirii, și obștea și pe toți ceilalți.

Și părintele Plămădeală avea o condamnare în lipsă de care nu știa, și în felul acesta s-ar fi putut întâmpla lucruri neplăcute pt. mânăstire. A înțeles părintele și cu spiritul lui clarvăzător – că eu stăteam la Timișoara ca să pot trece granița – mi-a spus să nu trec cu niciun motiv(…) Mi-a spus să nu trec că nu am nicio șansă să rămân în viață, să stau în țară unde voi fi găsit, dar să fiu liniștit că voi face închisoare, dar nu voi muri.

După acest sfat, am așteptat încă cinci ani până când m-a descoperit Securitatea.

Sigur că nu a fost prea plăcut pentru cei cu care am fost în legătură în acei ani, dar Dumnezeu a avut milă de toți, dar mai ales de sufletul meu că mi-aș fi reproșat de toți cei care au fost închiși cu mine”, a povestit poreotul.

Din momentul în care toți cei cu care intrase în legătură pe când era fugar au fost arestați, părintele Bordașiu s-a așteptat ca să i se reproșeze acest fapt. Ca o minune, nu a fost așa. Mai mult, așa cum avea să se vadă, apropierea de părintele Arsenie Boca devenea și mai puternică…

Deși nouă ani de temniță comunistă sună înspăimântător, așa cum îi prezisese părintele Arsenie Boca, Nicolae Bordașiu a rezistat.

În cei trei ani de conviețuire aproape monahală, împreună cu Părintele Arsenie, părintele Bordașiu a fost martorul al acțiunii forței harului sfântului Ardealului. Câte minuni se vor fi întâmplat sub ochii lui, nu știm. Rămâne un lucru de taină…

În urmă cu doi ani, părintele Bordașiu a dorit să mai ajungă odată la mormântul părintelui Arsenie Boca. Atunci el a simțit, încă odată, puterea de dincolo a prietenului său, „Sfântul Ardealului”… Vremea îi era, însă, potrivnică…

„În fiecare an era ploios, întrun an am zis că, … ne ducem. Când ne-am hotărât(acum doi ani), cu trei mașini am plecat la Prislop. Eu nu o să mai pot urca până la mormântul părintelui, sunt slăbănog de picioare, că închisoarea și-a lăsat urme grele, dar o să mergem până acolo. Rugați-vă însă ca părintele să se roage să putem merge până acolo. Vă rog să mă credeți, că de cinci zile ploua… Ploua. S-a oprit ploaia. Am ajuns, a răsărit soarele, s-a zvântat, când am ajuns la poartă, l-am căutat pe părine… Eu cu părintele Vasile am mers mai încet, lespedele s-au svântat și am putut merge liniștit. În clipa în care grupul a ajuns lângă cruce, am ajuns și eu lângă ei. Ne-am întors cu o mulțumire sufletească extraordinară. Eu nu pot să spun decât că a fost un ajutor de la Dumnezeu și o binecuvântare. Tot ceea ce se petrece depinde de cine și cum interpretează”, a povestit preotul Bordașiu.

Vezi si: Pelerinaj Arsenie Boca. Psiholog: Cozile de la Prislop ascund nevoia de moralitate, de principii