Această iarbă, care a apărut la sfârşitul Pleistocenului, se află în apropierea insulei spaniole Formentera, în Marea Mediterană, iar cercetătorii au putut calcula vârsta sa analizând ADN-ul. Ierburile marine se împrăştie prin crearea unor clone identice genetic.
„Se pot reproduce sexuat, prin înflorire şi recombinarea genoamelor masculine şi feminine sau se pot clona”, explică co-autorul studiului, Sophie Arnaud-Haond, de la Institutul Francez pentru explorarea mărilor.
Pajiştile cu Posidonia Oceanica sunt atât de mari şi de bătrâne întrucât nu au prădători naturali, mai spun cercetătorii în revista PLoS One. Longevitatea sa se datorează şi abilităţii de adaptare – când şi-a început viaţa, temperatura mării ar fi fost cu 10-15 grade mai mică decât astăzi.
Experţii avertizează, însă, că pajiştile marine dispar mai repede decât se înmulţesc, aceasta fiind o veste foarte proastă pentru speciile care depind de ele, precum ţestoasele verzi.