Cel mai căutat criminal din România dă interviuri: „Să mă găsească…”

Agape Alexandru (10 ani) a dispărut la 29 mai a.c. și a fost găsit mort, într-o râpă de la marginea satului, patru luni mai târziu, scrie activenews.ro. Trupul băieţelului era învelit într-un sac de iută prins cu sârmă ghimpată, și apoi înfășurat într-o pătură legată cu o panglică neagră. La scurt timp după dispariţia copilului, principalul suspect al anchetatorilor a devenit Vasile Miron, care se aflase în sat, în vizită la rude. Ȋn 2002, el a omorât o fată de 17 ani. A fost condamnat la 15 ani, din care a executat 12.

Citeşte şi CRIMĂ ÎNFIORĂTOARE în Iaşi. Un copil de 10 ani, TORTURAT până la moarte: Era legat cu sârmă ghimpată

Deși crima din 2002 nu are nicio similitudine cu cea de la Iași, victimologia, mobilul, modus operandi și ascunderea cadarului fiind total diferite, cazierul a fost cel care l-a recomandat imediat pe Vasile Miron pentru poziţia de suspect. Ȋn plus, faptul că a părăsit satul, la câteva zile după dispariţia copilului. Dar și că, susţine mass-media, imagini cu el și copilul ucis apar, chiar în ziua fatidică, pe niște camere de supraveghere video. Cel care a descoperit cadavrul băiatului este văr cu cel suspectat/acuzat de crimă.

Din august și până azi, Poliţia Română se chinuie să dea de urma lui Miron Vasile, pentru a-l reţine și interoga. activenews.ro a aflat care este versiunea lui și ce are de gând să facă mai departe.

Alte articole

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare

Sebastian a fost înjunghiat mortal în timpul unei petreceri de majorat. ”A învins o boală cruntă și acum l-a ucis un boschetar”. Criminalul a încercat să se sinucidă înainte să fie prins

Rep: Vrei să spui tu, ceva, sau pot să încep cu întrebările…

Vasile Miron: Eu nu pot să-mi dau seama cum de patru luni de zile toată lumea n-a spus nimic și, după patru luni de zile de zile toţi mă acuză pe mine. Ȋși schimbă declaraţiile de la o zi la alta, prima dată a zis că a văzut copilul, l-a luat doi străini cu căruţa, pe urmă un văr de-al meu care nici nu era acolo, în localitate, era plecat la stână, a zis că el m-a văzut când am plecat cu copilul de mână pe scările magazinului. Ce mă deranjează cel mai mult: de ce nu se verifică camerele de luat vederi?

Rep: Ȋn presă a apărut faptul că există imagini cu copilul pe acele camere…
Vasile Miron: Păi, bine, și copilul cu cine este, ce face, ce…?

Rep.: Tu îl știai pe acel copil?
V.M.: L-am văzut trei zile. Deci, trei zile l-am văzut! Când am ajuns acolo, la rudele mele, l-am văzut, era la o mătușă de-a mea slugă pe-acolo sau eu știu ce făcea, și trei zile l-am văzut. Atât.

Rep.: Deci, el la mătușa aceea mai venea după ce i-a ars casa…
V.S. Da’ nu, că familia lui muncea undeva, la un pădurar. Şi pe el l-a luat mătușa mea acolo, să-l ţină ca slugă, avea, mă rog, așa zice ea, că avea grijă de el, îl punea la măturat, la ce făcea acolo. Şi singura dată când eu am fost cu copilul, am făcut cumpărături pentru hramul bisericii, pentru ce trebuia să facem noi acolo, la cimitir. El venea de la școală și atunci m-am întâlnit cu el. Şi am plecat cu el acasă, la mătușa mea. Deci, e singura dată când eu am fost cu el împreună.

Rep. Atunci probabil că v-or fi văzut (oamenii) pe stradă…
V.M.: Bine, că n-am plecat cu el, aveam cumpărături făcute, aveam alea… Şi, dacă-mi aduc bine aminte, el nu era singur, mai era cu un coleg de școală.

Rep.: Cum îl cheamă pe colegul ăsta?
V.M.: Nu știu…

Rep.: Şi nici cum arată? Că bănuiesc că acel copil poate confirma, „eram și eu acolo”…
V.M.: Normal. Normal, dacă sunt camere acolo. Deci, dacă se ia imaginile de pe camerele alea. E o cameră a magazinului, care, mă rog, nu știu cum procedează ei, ţine 24 de ore, 48 de ore… Dar este o cameră de luat vederi unde întoarce autobuzul, în centrul satului, care e pusă de primărie și aia bănuiesc că e ţinută, datele alea care se înregistrează sunt ţinute mai mult timp, nu?

Rep.: Așa ar trebui. Dar asta costă, să stochezi imaginile te costă. Nu știu cât timp sunt păstrate, dar având în vedere că mama a anunţat dispariţia pe 9 iunie, teoretic eu zic că ar trebui păstrate măcar două săptămâni. Deci, puteau verifica, chiar atunci.
V.M.: Se putea verifica! Toate rudele mele acuma mă acuză, deci după atâta timp!

Citeşte şi Criminal periculos, LIBER prin Bucureşti. Bărbatul care ar fi ucis un băieţel în Iaşi, văzut la Gara de Nord

Rep.: De ce crezi că fac asta? Că e ciudat. Adică, în mod normal, rudele te apară.

V.M.: La noi există o chestie în familie. Acolo, în satul respectiv, au fost părinţii mamei mele. Acuma s-a ajuns la o dezbatere de moștenire, la o succesiune. După cum mi-a spus și mama, probabil că, și ea bănuiește, că e din cauza asta.

Rep: Dar nu te-au acuzat că ai furat o găină sau… E un lucru grav asta!
V.M.: Da’ în afară de asta… Deci, imediat după dispariţia copilului, după câte am înţeles l-a căutat poliţia o săptămână, cu câini, cu mascaţi, cu jandarmi, cu…, deci tot satul ăla, toate împrejurimile alea. Nu l-a găsit. Cum l-au găsit tocmai ei? După patru luni de zile?
Rep.: Tu bănui că ar putea fi (autorul crimei) cineva de acolo?

V.M.: Păi, normal.
Rep.: Şi cine anume?
V.M.: Păi, da’ nu pot să-mi dau seama. Eu nu pot să-mi dau seama. Ȋn primul rând, mătușa mea, ce-a declarat pe urmă, deci asta se poate dovedi, după cum mi-a spus mama că a declarat la televizor, că a spus că dacă nu omoram copilul ăla, omoram un copil de-al ei. Un verișor de-al meu.
Rep. Așa a zis, da.
V.M.: Ei, deci eu în perioada aia am spus treaba asta, da? Cât am fost acolo. De ce n-a spus treaba asta la poliţie atunci? Şi a spus-o după patru luni de zile! Ȋn al doilea rând ce voiam să spun: femeia e sub tratament psihiatric.
Rep.: Mătușa, adică?
V.M.: Da, mătușa mea. Acuma, nu pot să mai zic că-i mătușă, că nici nu vreau să mai aud. Nu pot să-mi dau seama, e ceva aiurea. Iar ce e ceva aiurea: toată lumea știa, deci toţi verișorii mei, toate rudele mele de acolo, Lăcrămioara, verișoara mea, unde am stat, știau că eu trebuie să plec imediat, în următoarea perioadă, în Germania, la muncă. Toţi acuma spun că eu am fugit. Deci, eu dacă vroiam să fug, dacă eram vinovat, dacă mă simţeam vinovat și vroiam să fug undeva, nu spuneam că fug în Germania, nu? Sau că plec în Germania. Plec în Franţa, plec în Anglia, spuneam în altă parte. Da’ toată lumea știa că eu tre să plec în Germania. La muncă.

Rep.: Am înţeles. Şi oricum nu cred că așteptai atât…
V.M.: Copilul a dispărut la sfârșitul lunii mai. 28-29… Deci, eu am mai stat încă aproape zece zile acolo. Eu cred că cineva care se simţea vinovat pentru ceva nu mai stătea în locul respectiv, nu?
Rep.: Da și nu. Că mai sunt situaţii în care stă tocmai ca să vadă încotro merg cercetările.
V.M.: Ȋn afară de asta eu trebuia să plec cu vreo trei zile înainte. Am primit telefon de la băiatul cu care trebuia să plec la muncă, să mai aștept, că mai avea el treabă în ţară. Şi am mai stat acolo! Şi pe urmă am plecat…

Rep.: Cum era băieţelul ăsta? Cum se purta mătușa cu el?
V.M.: Nu pot să-mi dau seama. V-am spus, l-am văzut deci…, în trei zile l-am văzut așa, trecător.

Continuarea interviului aici.