Partida FC Gnistan – GrIFK merită un loc special în istoria fotbalului. Scorul final a fost 3-3, dar meciul a avut o desfăşurare incredibilă. Totul a fost haotic, uimitor şi de necrezut.
Mai întâi a fost celebrarea golului de 2-1 al celor de la Gnistan (în galben), când marcatorul s-a aruncat într-o groapă cu nisip.
Apoi, în prelungiri totul a scăpat de sub control. În al patrulea minut al timpului adiţional Gnistan aveau şansa de a închide meciul, însă doi jucători au ratat incredibil din faţa porţii goale, după care, în al şaptelea minut de prelungiri oaspeţii au egalat printr-un gol fantastic.