Cel mai mare atac al Hamas din 7 octombrie, lansat chiar în timpul discursului lui Netanyahu din Parlament

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni în Knesset că naţiunea israeliană este unită în obiectivul său de a obţine victoria împotriva Hamas, recunoscând în acelaşi timp că au fost eşecuri în domeniul informaţiilor şi al securităţii care au permis mişcării palestiniene să organizeze un atac atât de devastator la 7 octombrie.
Mircea Filipescu
16 oct. 2023, 20:23
Cel mai mare atac al Hamas din 7 octombrie, lansat chiar în timpul discursului lui Netanyahu din Parlament

Peste 1 300 de israelieni au fost ucişi în atacul surpriză, iar Hamas a luat cel puţin 199 de ostatici în Gaza, pe care îi deţine în continuare.

„Există multe întrebări legate de dezastrul care s-a abătut asupra noastră acum 10 zile. Vom investiga fiecare aspect în detaliu”, a anunţat Netanyahu.

El a dat însă asigurări că „naţiunea este unită spre un singur obiectiv, victoria. Vom triumfa pentru că este vorba despre însăşi existenţa noastră în această regiune, care este plină de forţe întunecate. Hamas face parte din axa răului formată din Iran şi Hezbollah. Acestea urmăresc să arunce Orientul Mijlociu într-un abis de haos”,  a spus premierul Netanyahu în parlament, în condiţiile în care armata se pregăteşte să lanseze o ofensivă terestră în Gaza.

„Ne-am angajat faţă de toate familiile. Nu vom renunţa la eforturile noastre de a ne aduce fraţii şi surorile înapoi”, a promis Netanyahu, potrivit News.ro.

El a făcut apel la întreaga lume să se unească şi să lupte împreună împotriva Hamas. „Acum, mulţi din întreaga lume înţeleg cu cine se confruntă Israelul. Ei înţeleg că Hamas reprezintă o nouă versiune a nazismului. Aşa cum lumea s-a unit pentru a învinge naziştii şi ISIS, tot aşa trebuie să se unească pentru a învinge Hamas”, a declarat premierul Israelului.

Atac cu rachete al mişcării teroriste Hamas chiar în timpul discursului

Chiar în timpul acestei şedinţe a Knessetului (parlamentul israelian), sirenele care anunţă că se apropie rachete au sunat la Ierusalim şi Tel Aviv, după ce militanţii din Fâşia Gaza au lansat rachete cu rază lungă de acţiune asupra celor mai mari oraşe din Israel, în probabil cel mai mare atac aerian de la 7 octombrie, scrie Times of Israel.

S-au auzit mai multe explozii puternice, dar nu există informaţii deocamdată despre eventuali răniţi sau pagube.

Rachetele care au fost lansate în timpul sesiunii de deschidere a Knesset-ului i-au trimis pe legislatori şi pe alţi participanţi la şedinţă la adăpostul antiaerian şi au întârziat lucrările, menţionează Times of Israel.

Înainte ca Netanyahu să ia cuvântul în parlament, preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a transmis la rândul său un mesaj prin care a avertizat în privinţa divizării societăţii israeliene.

„Mulţi dintre cetăţenii israelieni se confruntă cu o criză de încredere. Statul şi instituţiile sale trebuie să se alinieze la standardele stabilite de popor. Poporul cere responsabilitate, restabilirea încrederii şi reabilitarea comunităţilor afectate. Ei cer să fie auziţi; cer o mână de ajutor. Chiar şi în mijlocul conflictului în curs de desfăşurare, cu soldaţii noştri căzuţi la datorie care nu au fost încă înmormântaţi, voci periculoase (încearcă) să semene seminţe de divizare şi ură. Adversarii noştri caută cu nerăbdare orice indiciu de divizare între noi”, a spus preşedintele Israelului.

Citeşte şi: Adolescenta care a supraviețuit atacurilor din Israel, mărturii șocante: „Am văzut corpuri umane zăcând acolo și gloanțe pe jos. Totul mirosea a moarte”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Românii s-au speriat, s-a simţit în cele mai multe oraşe
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Furtuni și vijelii. Vremea se dezlănțuie în următoarele săptămâni. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă