Bieber nu mai e singurul canadian cunoscut în întreaga lume. Un alt Justin, Trudeau de data asta, ameninţă să devină chiar mai cunoscut. Proaspăt ales premier al Canadei, politicianul şi-a fascinat electoratul cu nonconformismul său.
Citeşte şi Canada: Liberalii au câştigat alegerile parlamentare. Conservatorii, marii învinşi
Practicant de yoga, Justin Trudeau are o afinitate pentru India şi dansurile sale tradiţionale. Şi chiar dacă e cât se poate de spiritual, Trudeau are şi o latură mai periculoasă. Fost instructor de bungee jumping şi rafting, el a practicat mulţi ani şi BOX.
Imaginea de bărbat carismatic şi puternic i-a adus multe voturi, spun analiştii politici. De altfel, Trudeau a sărit de pe locul trei în sondaje direct pe locul întâi, cu puţin înainte de începerea scrutinului. Fără îndoială, fiul fostului premier Pierre Trudeau a câştigat multe voturi şi din rândul tinerilor graţie promisiunii de a legaliza marijuana, dar şi a tatuajului de pe braţul stâng. Liberalul a povestit că şi-a tatuat globul pământesc pe când avea 23 de ani şi l-a completat cu imaginea unui corb când a implinit 40. Figura este împrumutată din cultura unei populaţii băştinaşe din nord-vestul Canadei. În ciuda imaginii sale, Trudeau este un bărbat de casă, are o soţie frumoasă şi trei copii.
Citeşte şi Bordeluri, cătuşe şi marijuana – cum se face campanie electorală în Canada