Ryan Van Horn şi soţia sa, Frankie, au ales să danseze pe o melodie swing la nunta lor, încântându-i pe invitaţi cu mişcările lor.
Cuplul australian a reuşit să facă mişcările de dans specifice swing-ului, fără a greşi, pe melodia „Sing, Sing, Sing” a lui Benny Goodman.
Mirele, îmbrăcat în costum, dar cu mânecile cămăşii ridicate, şi-a ridicat soţia în aer de nenumărate ori şi a dansat alături de ea fără a greşi nicio mişcare de dans. Mireasa a renunţat la rochia lungă şi la tocuri şi a fost îmbrăcată într-o rochie albă scurtă şi încălţată cu balerini.
Invitaţii la nuntă i-au aplaudat şi încurajat pe cei doi pe tot parcursul reprezentaţiei.