Cel mai revoluţionar sistem de depistare a cancerului la sân, disponibil în România VIDEO

Aparatul ecograf Acuson S2000 ABVS, care a revoluţionat piaţa medicală, este disponibil acum şi în România. Este unul dintre cele două aparate disponibile în Europa de Est şi permite o scanare amănunţită a sânului, ajutând astfel la depistarea precoce a formaţiunilor nodulare.
Cristina Vrajitoru
28 feb. 2012, 10:29
Cel mai revoluţionar sistem de depistare a cancerului la sân, disponibil în România VIDEO

Cancerul de sân este tumora malignă cu cea mai ridicată incidenţă în rândul femeilor, reprezentând 16% din toate formele de cancer depistate. De altfel, cancerul de sân este şi cea mai frecventă cauză de mortalitate prin cancer la femei, aproape jumătate de milion de femei din întreaga lume şi-au pierdut viaţa anul trecut din cauza acestei afecţiuni.

În lume, la fiecare trei minute, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân, iar la 14 minute, câte o persoană moare din cauza acestei afecţiuni. Anual, în România peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar.

O ecografie mamară ajută la depistarea precoce a formaţiunilor nodulare. Aparatul ecograf Acuson S2000 ABVS, care a revoluţionat piaţa medicală, este disponibil acum şi în România. Ecograful, Acuson S2000 ABVS, dezvoltat de Siemens, efectuează o scanare volumetrică a sânilor şi reconstruieşte tridimensional structura acestora, fără a folosi radiaţii. Presiunea aplicată pe sân este mult mai redusă decât în cazul mamografiei, aşa încât femeia se simte confortabil în timpul investigaţiei. Imaginile astfel achiziţionate sunt memorate în staţia grafică şi pot fi accesate de fiecare dată pentru a urmări evoluţia şi a face comparaţii între scanări.

Doctorul endocrinolog Adrian Comanici, cel care lucrează cu acest aparat de un an şi jumătate, a explicat pentru RTV.NET care sunt paşii urmaţi în depistarea unui diagnostic: „O anamneză, un examen clinic, un diagnostic de etapă cu extinderea investigaţiilor, analize de laborator apoi vine partea de imagistică. Acest sistem de ultrasonografie nu este un banal ecograf. Acest tip de investigaţie este plasat exact în zona de extindere a investigaţiilor în domeniul imagistic„.

Ce face acest aparat?

Tehnica ultrasonografului Siemens Acuson S2000 ABVS foloseşte utrasunetele cum folosesc şi ecografele. Această tehnică este noninvazivă, se foloseşte inclusiv la determinarea morfologiei fetale, inclusiv la produsele de concepţie în perioada de dezvoltare intrauterină. Scanarea volumetrica a sânilor cu acest aparat poate fi efectuată femeilor de orice vârstă, chiar şi gravidelor sau persoanelor care au contraindicaţie de expunere la raze X sau câmp magnetic (RMN).

„Sistem este configurat special pentru patologie endocrinologică, el poate să facă ecografie pentru glanda tiroidă, glandele paratiroide, glada suprarenală, ecografie utero-ovariană, ecografie la nivelul gonadelor masculine, ecografie cu substanţă de contrast, se poate extinde pentru ecografii de orice fel. Prezenţa sistemului ABVS este dedicat prin structura lui examinării glandei mamare”, a mai explica medicul endocrinolog.

În timpul scanării volumetrice a sânului cu acest sistem ultrasonografic riscul pierderii unei informaţii este zero, deoarece împărţirea sânului se face în „felii” de 0,2 mm, iar imaginile transmise de ecograf şi preluate de staţia grafică sunt în format 3D şi în timp real.

Acest sistem scanează automat glanda mamară în întreg volumui ei, practic este un braţ, o sondă foarte mare care baleiază deasupra sânului şi realizează o serie de achiziţii, preluate de ecograf şi transmise staţiei grafice, astfel încât noi în staţia grafică vedem acest calup achiziţionat, acest sân virtual. Achiziţia imaginii ca atare durează foarte puţin, în 4-5 minute, cu o bună manualitate, deja ai reuşit să ai această achiziţie. În acest timp de 4-5 minute, ai timp să vezi toate imaginile, deoarece acestea sunt transmise instantaneu în staţia grafică. Dacă nu găseşti nicio modificare structurală din punct de vedere imagistic, cu asta se poate termina examenul ultrasonografic al ecografiei de sân. Deci, se poate reduce la 5 minute dacă totul este normal”, a explicat specialistul.

Ce se întâmplă după?

„Presupun că avem un nodul la sân urmează să faci o serie de tehnici imagistice suplimentare. În afară de scanare, pe staţie poţi să începi să localizezi cu lux de amânunte poziţia unei formaţiuni nodulare, sânul este împărţit în 4 cadrane. Conform unui ceasornic poziţionezi formaţiunea în ce cadran, la ce oră este. Staţia grafică ne dă posibilitatea să spunem că nodulul se găseşte la distanţă de ordin milimetric de mamelon şi la o profunzime la nivel de tegument la câţi centimetri sau milimetri este”, a mai spus medicul.

Aparatul este dotat cu un sistem de elastografie care generează informaţii despre elasticitatea ţesuturilor. O formaţiune nodulară dură are elasticitate scăzută şi pune în evidenţă că acea formaţiune poate să fie cu risc de malomitate, deci atenţia medicului este net superioară.

Preţurile pentru o astfel de investigaţie la clinica Mirmed-Aslan din Bucureşti variază în funcţie de complexitatea actului medical. O simplă scanare pentru un sân absolut sănătos în care nu se pune problema de patologie adiacentă costă 100 de lei. Preţul poate creşte în funcţie de complexitatea investigaţiei având în vedere că doar substanţa de constrast, dacă e nevoie de aşa ceva, costă 300 de lei.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Armată obligatorie pentru femei. Măsura intră în vigoare în 2026
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Tragedie pe DN 59 A! Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp electric
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Casele de Pensii, obligate să crească sumele de bani! Seniorii care au lucrat în grupe de muncă și în condiții grele, vizați
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?