Breaking
News
Două surse medicale contactate de AFP au afirmat că 10 persoane decedate în accidentul respectiv se află la morga spitalului general din oraşul Suez, situat la o distanţă de circa 50 km.
O sursă din domeniul securităţii a confirmat pentru AFP explozia din zona aflată în apropiere de Marea Roşie. Potrivit mai multor media egiptene care au transmis informaţia, accidentul s-ar fi soldat în total cu circa cincisprezece morţi şi răniţi.
Totuşi, nici o sursă oficială nu era în măsură joi după-amiază să confirme nici bilanţul, nici locul exact al accidentului industrial.
Ain Sokhna, din guvernoratul Suez, se află la circa 130 km de Cairo. În acest oraş de coastă au loc activităţi industriale, dar se află şi hoteluri.