Cel puţin 17 copii au dezvoltat o pilozitate excesivă pe tot corpul. Li s-a dat un medicament greşit etichetat

Cel puţin 17 copii din Spania au dezvoltat pilozitate excesivă pe tot corpul după ce li s-a administrat un medicament greşit din cauza unei erori de etichetare, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii spaniol.
Romania TV
28 aug. 2019, 15:38

Primele semnale de alertă au fost date în luna iunie, când părinţii au descoperit că copiii lor - printre care şi bebeluşi - au dezvoltat o pilozitate anormală după ce au luat un medicament vândut sub denumirea de omeprazol, folosit împotriva refluxului gastro-esofagian.

După ce au investigat aceste cazuri de hipertricoză, afecţiune cunoscută sub numele de "sindromul vârcolacului", autorităţile spaniole au descoperit că în cutii se afla de fapt minoxidil, un medicament folosit împotriva căderii părului, potrivit Agerpres.

"Acest medicament a fost introdus într-un ambalaj marcat omeprazol", a declarat ministrul sănătăţii, Maria Luisa Carcedo.

Eroarea provine de la laboratorul FarmaQuimica Sur, cu sediul în Malaga, unde ingredientul activ a fost greşit etichetat din motive pentru moment necunoscute.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii spaniol a declarat că 17 cazuri de copii care au dezvoltat "sindromul vârcolacului" au fost raportate autorităţilor din Cantabria (nord), Andaluzia (sud) şi regiunea Valencia (est), potrivit Agerpres.

Simptomele vor dispărea după ce copiii nu vor mai lua medicamentul, care a fost retras din farmacii, a dat asigurări ministerul într-un comunicat, care a precizat că laboratorul a fost închis "ca măsură de precauţie".

Cei patru copii afectaţi din Andaluzia, trei bebeluşi şi un copil de şapte ani, se simt bine, au anunţat serviciile de sănătate spaniole.

Primele semnale de alertă au fost date în luna iunie, când părinţii au descoperit că copiii lor – printre care şi bebeluşi – au dezvoltat o pilozitate anormală după ce au luat un medicament vândut sub denumirea de omeprazol, folosit împotriva refluxului gastro-esofagian.

După ce au investigat aceste cazuri de hipertricoză, afecţiune cunoscută sub numele de „sindromul vârcolacului”, autorităţile spaniole au descoperit că în cutii se afla de fapt minoxidil, un medicament folosit împotriva căderii părului, potrivit Agerpres.

„Acest medicament a fost introdus într-un ambalaj marcat omeprazol”, a declarat ministrul sănătăţii, Maria Luisa Carcedo.

Eroarea provine de la laboratorul FarmaQuimica Sur, cu sediul în Malaga, unde ingredientul activ a fost greşit etichetat din motive pentru moment necunoscute.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii spaniol a declarat că 17 cazuri de copii care au dezvoltat „sindromul vârcolacului” au fost raportate autorităţilor din Cantabria (nord), Andaluzia (sud) şi regiunea Valencia (est), potrivit Agerpres.

Simptomele vor dispărea după ce copiii nu vor mai lua medicamentul, care a fost retras din farmacii, a dat asigurări ministerul într-un comunicat, care a precizat că laboratorul a fost închis „ca măsură de precauţie”.

Cei patru copii afectaţi din Andaluzia, trei bebeluşi şi un copil de şapte ani, se simt bine, au anunţat serviciile de sănătate spaniole.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Cum apar moliile de bucătărie și cum scapi de ele: această e cea mai bună soluție
Capital.ro
Adio permis de conducere. Nu se mai folosește din 7 mai 2025. Cu ce va fi înlocuit
Playtech.ro
David Beckham, de nerecunoscut: E horror, nu-și poate mișca fața
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat la prezidențiale, despre Ciolacu și Georgescu
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Tortul Doboș și povestea creatorului său.
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu este obligat! A explodat bomba: Fapte indiscutabile și de necontestat!
StirileBZI
Când intră banii pe cardurile de energie în 2025: Ministrul Burduja a făcut anunţul aşteptat de cei mai vulnerabili români
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
China extinde schema de schimb pentru aparate casnice și alocă subvenții pentru a stimula consumul
MediaFlux
AJUTOR FINANCIAR pentru PENSIONARI! Se dau 3.000 de LEI pe lângă PENSIE într-o singură TRANȘĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Care este cel mai frumos oraș din lume? Se află la câțiva kilometri de România