Potrivit publicaţiei Reno Gazette-Journal, presupusul agresor s-a sinucis după ce a împuşcat mortal o altă persoană şi a rănit grav doi elevi.
„Suspectul a fost neutralizat”, a confirmat Departamentul Poliţiei din Sparks, fără a oferi detalii.
Angela Rambo, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Sparks, a comunicat că doi copii sunt în stare critică după ce au fost împuşcaţi.
Anterior, surse anunţaseră că un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit.