Cel puţin patru bănci din România sunt scoase la vânzare

Bancă de vânzare la preţ negociabil, căutăm cumpărător serios şi cu bani. Aceasta este situaţia în care se află cel puţin patru bănci din România, pe care proprietarii lor se chinuie să le vândă. Cum ne aflăm în plină criză, cumpărătorii nu se prea înghesuie.
Romania TV
25 dec. 2011, 10:49
Cel puţin patru bănci din România sunt scoase la vânzare

Sătui să piardă bani, unii proprietari străini vor să-şi vândă băncile din România. Îi sperie şi perspectivele slabe pentru următorii ani. De altfel, BNR va înăspri condiţiile de creditare pentru populaţie din ianuarie. Şi aşa puţini, banii băncilor vor fi dirijaţi către firme.

„Nu va mai fi niciodată, în viitorul previzibil măcar, ce-a fost până în 2008. Şi atunci este normal, acest regulament al Băncii Naţionale este un regulament care pleacă de la această realitate. Cu bani mai puţini şi mai scumpi să reuşeşti să-i împarţi în piaţă în aşa fel încât banii să ajungă întâi la companii”, spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Acum, cel puţin patru bănci din cele 41 de pe piaţă sunt de vânzare : ATE Bank, Volksbank România, Romexterra şi RBS România. Pe ultima, proprietarii englezi se chinuie să o vândă de doi ani.

Unii specialişti cred că vor fi bănci care vor pleca din România chiar anul viitor. BNR se aşteaptă mai degrabă la fuziuni.

Prima fuziune a fost deja anunţată. Bancpost şi Alpha Bank se vor uni, după ce băncile lor mamă au decis să fuzioneze.

La capitolul intrări, doar Banca Chinei s-a arătat până acum interesată de România.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
S-a zguduit România! Mișcare seismică importantă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Ultima oră: Cutremur în zona Vrancea! Unde s-a simțit cel mai tare
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia