Cele 10 învăţăminte ale lui Boc pentru Guvernul Ponta

Fostul premier Emil Boc a dat, luni, zece sfaturi pentru Guvernul Ponta, în cazul în care acesta va fi votat de către Parlament, printre ele numărându-se unele legate de creşterea economică, de deficitul bugetar şi de rata inflaţiei, potrivit Mediafax.
Romania TV
07 mai 2012, 17:19
Cele 10 învăţăminte ale lui Boc pentru Guvernul Ponta

„Sper ca acest guvern care se instalează astăzi (luni) să lase în luna decembrie cel puţin următoarele lucruri, ca o moştenire pentru anul 2013. În primul rând, să aibă o creştere economică la fel cum o lăsăm noi, de 2,5% pentru anul 2011. Să aibă cel puţin atâta în 2012„, a declarat Boc.

Fostul prim-ministru a recomandat şi ca deficitul bugetar să fie de 1,9 la sută, iar datoria publică să fie printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, „exact cum este astăzi în România”.

A patra recomandare se referă la păstrarea ratei inflaţiei la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

Cinci: să aibă cursul euro-leu echilibrat, aşa cum l-am lăsat când am plecat de la guvernare, nu aşa cum este astăzi, când leul parcă este fugărit de euro, din cauza noii guvernări care se anunţă la orizont”, a mai spus Boc.

În al şaselea rând, fostul premier a recomandat ca Ministerul Finanţelor să aibă buffer cinci miliarde de euro, aşa cum este în momentul de faţă. „Să lase zece reforme structurale, aşa cum am făcut noi, şi care au restabilit mecanismele de referinţă ale ţării”, a explicat Emil Boc.

A şaptea recomandare se referă la dezvoltarea mediului de afaceri astfel încât România să aibă în continuare, la sfârşitul mandatului acestui guvern, cel mai mare procentaj din PIB alocat investiţiilor din Uniunea Europeană. „Subliniez: cât timp am fost la guvernare, România a avut cel mai mare procent din produsul intern brut alocat investiţiilor. De aceea a fost posibil, în anii aceştia când au fost şi restructurări bugetare, dar am avut şi 125 kilometri de autostradă terminaţi şi cel mai mare procent din PIB din Uniunea Europeană alocat investiţiilor”, a detaliat Boc.

În al optulea rând, el a sfătuit Guvernul Ponta să reîntregească salariile bugetarilor, spunând că Executivul pe care l-a condus a creat toate condiţiile economice, politice şi sociale ca aceste reîntregiri să se facă.

Al nouălea lucru: să atragă cei şase miliarde de euro din fondurile europene, exact aşa cum au fost programaţi în buget şi cum erau prevăzuţi anul acesta să se facă”, a declarat Boc.

Al zecelea sfat al fostului premier se referă la păstrarea credibilităţii internaţionale a României din punct de vedere economic, „aşa cum o are astăzi”. Declaraţiile au fost făcute pe holurile Parlamentului în timpul desfăşurării votului de învestire a Guvernului Ponta.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Doliu uriaș în lumea actorilor. A murit un artist iubit de milioane de români
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit un actor foarte popular
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât