Cele cinci provocări majore ale viitoarei Comisii Europene

Noua Comisie Europeană va avea de gestionat cinci dosare majore.

Dintre cele cinci problematici, lupta împotriva şomajului şi reluarea creşterii economice va fi prioritatea noului executiv comunitar. Jean-Claude Juncker a promis deja un plan de investiţii în valoare de 300 de miliarde de euro, sumă ce va fi obţinută din fondurile europene şi din resursele Băncii Europene de Investiţii, un post de vicepreşedinte al Comisiei fiind special creat pentru acest dosar esenţial. Dar titularul acestui post va avea o marjă de manevră limitată, întrucât executivul comunitar are prerogative reduse în domeniul social. O altă dificultate va fi dezbaterea aprinsă austeritate – creştere economică, unii temându-se că o politică în favoarea creşterii economice se va traduce într-o relaxare a reformelor şi a măsurilor de diminuare a deficitelor publice.

Ţări precum Franţa şi Italia se pronunţă pentru o relaxare a austerităţii bugetare, ele fiind în opoziţie cu adeptele ‘consolidării bugetare’, cum este Germania. Totuşi, ideea avansată de partidele de stânga pentru adoptarea unui salariu minim pe economie în toate statele membre a câştigat teren în ultima vreme, mai ales după ce a început să fie sprijinită şi de coaliţia guvernamentală de la Berlin, alcătuită din conservatori şi social-democraţi, chiar şi Juncker fiind acum în favoarea iniţiativei.

Pe planul politicii externe, conflictul din Ucraina şi criza rezultată în relaţiile cu Rusia, ameninţarea jihadiştilor din Irak şi Siria şi efectele acesteia asupra Europei, tensiunile permanente din Orientul Mijlociu sunt probleme esenţiale pe masa viitoarei Comisii. În relaţia cu Moscova, executivul comunitar va trebui să menţină presiunea asupra acesteia, dar în acelaşi timp va trebui să fie atent să nu provoace o ruptură. O chestiune delicată va fi si combaterea imigraţiei ilegale din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, fiind esenţială intensificarea colaborării cu statele din aceste regiuni.

În ce priveşte extinderea Uniunii, situaţia este clară, în următorii cinci ani neexistând perspectiva ca vreo ţară candidată să finalizeze negocierile de aderare, astfel că principalele pretendente, Serbia şi Muntenegru, vor fi nevoite să mai aştepte.

În schimb, dificultăţile ar putea veni chiar din interiorul UE, odată cu referendumurile pentru independenţă în Scoţia şi Catalonia, coeziunea blocului comunitar riscând de exemplu să fie pusă la încercare dacă se va pune problema existenţei unei Scoţii independente în UE.

Un dosar delicat este şi posibila ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar. Aflat sub presiunea intensă a euroscepticilor, premierul David Cameron a promis că, dacă va fi reales după scrutinul de anul viitor, va convoca cel târziu în anul 2017 un referendum asupra rămânerii Marii Britanii în UE. Încercând să evite pierderea unui membru atât de important, instituţiile europene sunt pregătite să facă o serie de concesii Londrei, care doreşte să recupereze o parte din atribuţiile transferate Comisiei. Într-un prim gest de bunăvoinţă, Juncker a dat Marii Britanii postul de comisar pentru servicii financiare.

Cât despre relaţia cu Statele Unite, principala provocare este reprezentată de Acordul transatlantic de liber schimb, negocierile aflate în desfăşurare fiind criticate în Europa pentru lipsa de transparenţă. Europenii se mai tem că un astfel de acord va deschide cale liberă produselor modificate genetic pe piaţa comunitară. În prezent, dezbaterea se concentrează în jurul posibilei ingerinţe a companiilor străine în politicile publice prin aplicarea unei proceduri de arbitraj practicată în Statele Unite. Dezacordurile dintre cele două blocuri sunt de altfel numeroase şi ele îngreunează tratativele deja puse la grea încercare de scandalul de spionaj rezultat în urma dezvăluirilor lui Edward Snowden, astfel că şansele de a vedea acest tratat semnat până la sfârşitul anului viitor sunt foarte reduse.

Tot în plan economic, folosirea energiei ca armă politică de către Rusia obligă europenii să-şi diversifice şi să-şi securizeze noi surse de aprovizionare cu energie, toate alternativele fiind luate în discuţie, inclusiv energia nucleară şi gazele de şist. Va trebui totuşi ţinut cont şi de obiectivele luptei împotriva încălzirii climatice, dar şi de faptul că alegerea sursele de energie este în continuare o prerogativă exclusivă a guvernelor. Acestor dificultăţi s-ar putea adăuga şi presiunile unor mari companii din domeniu care şi-ar vedea interesele ameninţate.