Anul 2025 a început cu o serie de concedieri în domeniul IT, considerat până de curând unul dintre cele mai sigure și cu cele mai mari salarii. Economistul Radu Georgescu spune că în următorii ani sunt sigire două meserii, cea de antreprenor și cea de om de vânzări.
Citește și: Bani de la Guvern pentru anumite profesii. 2.250 de lei pentru fiecare ucenic pe care îl învaţă meserie
„De la începutul anului, multe firme au anunțat disponibilizări în 2025: Microsoft, Amazon, Google, Salesforce, Oracle, Stripe.
În același timp, aceste firme au anunțat investiții record în AI.
De asemenea, au anunțat că vor angaja mulți oameni de vânzări.
În următorii ani, sunt sigure doar 2 meserii:
Cea de antreprenor
Și cea de om de vânzări.
Antreprenor este o stare de spirit.
Este partea din noi care ne spune că trebuie să ieșim din zona de confort și să ne adaptăm la schimbări.
Oamenii de vânzări sunt vânătorii care aduc hrana în firmă și în familie.
Niciun soft AI nu poate aduce hrana în firmă.
Fără hrană în firmă, nu există nici CEO, nici CFO, nici HR și nici contabilitate.
De aceea, este foarte important în următorii ani să gândim ca un antreprenor
Și să acționăm ca un vânător”, a transmis Radu Georgescu.
Potrivit unui raport PwC România, 45% dintre angajatorii din sectorul IT și telecomunicații preconizează concedieri în acest an, comparativ cu 0% în 2024. Această schimbare se datorează presiunilor financiare și fiscale, inclusiv eliminării facilităților fiscale pentru IT, ceea ce afectează bugetele companiilor.