Cele mai stupide 10 războaie din istorie. De la Războiul de 335 de ani, la cel al Porcului

Declanşarea războaielor este determinată de cauze dintre cele mai variate. Pe unii îi mână în luptă onoarea, pe alţii dorinţa de glorie şi popoare întregi de-a lungul vremii au dus războaie pentru eliberarea unor teritorii care susţineau că le aparţin. În istorie sunt consemnate însă şi o serie de războaie neobişnuite, izbucnite din motive banale sau chiar stupide.
Filip Stan
24 ian. 2015, 09:19
Cele mai stupide 10 războaie din istorie. De la Războiul de 335 de ani, la cel al Porcului

Lijar vs. Franţa

În anul 1883, locuitorii din Lijar, un mic sat din sudul Spaniei, s-au înfuriat la culme când au aflat că regele Spaniei, Alfonso al XII-lea, a fost atacat în stradă şi insultat, în timp ce vizita Parisul. În replică, primarul din Lijar, Don Miguel Garcia Saez, şi toţi cei 300 de cetăţeni din Lijar au declarat război Franţei, pe 14 octombrie 1883. Nu s-a tras niciun foc de armă, dar pentru îndrăzneala sa primarul a primit porecla “teroarea din Sierra”. 93 de ani mai târziu, în 1976, regele Juan Carlos a făcut o vizită la Paris în care a fost tratat cu mult respect, astfel că în 1981 consiliul local din Lijar a decretat încetarea ostilităţilor.

Durata războiului: 98 ani (1883-1981)

Victime: niciuna

Războiul găleţii de stejar

Războiul a început în anul 1325, când rivalitatea dintre oraşele-stat independente Modena şi Bologna a scăpat de sub control. Problemele au apărut atunci când un grup de soldaţi din Modena a furat o găleată mare din lemn de stejar după un raid făcut în Bologna. Bolognezii, dorind să-şi recupereze găleata şi mândria, au declarat imediat război Modenei. Războiul a durat 12 ani, iar găleata tot nu a fost recuperată, ea aflându-se şi acum într-o clopotniţă din Modena.

Durata războiului: 12 ani (1325-1337)

Victime: număr necunoscut

Războiul paraguayan

Preşedintele Paraguayului, Francisco Solano Lopez, a fost un mare admirator al lui Napoleo Bonaparte. El însuşi se închipuia un tactician şi un comandant de oşti excelent, numai că îi lipsea un singur lucru pentru a-şi dovedi calităţile: un război. Pentru a rezolva această problemă, în 1864 el a declarat război împotriva a trei vecini ai Paraguayului, Argentina, Brazilia şi Uruguay. Urmarea confruntării armate a fost că Paraguayul aproape că a dispărut de pe hartă. Se estimează că aproape 90 la sută din populaţia masculină a ţării a murit în luptă, de boală sau de foame. A fost unul dintre cele mai inutile războaie din istorie, pentru că Lopez nu a avut niciun motiv să-l declanşeze.

Durata războiului: şase ani (1864-1870)

Victime: 400.000 morţi

Citeşte şi APOCALIPSA 2015: Războiul care va distruge lumea stă să înceapă. Profeţia CUTREMURĂTOARE

Războiul Câinelui

În anul 1925 Grecia şi Bulgaria încă se duşmăneau, amintirea confruntărilor din Primul Război Mondial fiind încă vie. Tensiunile erau perpetue de-a lungul frontierei, mai ales într-o zonă numită Petrich. Punctul culminant a fost atins pe 22 octombrie 1925, când un soldat grec a trecut să-şi ia înapoi câinele care trecuse linia de frontieră în Bulgaria, dar a fost împuşcat mortal de o santinelă bulgară. Grecia a invadat imediat localitatea Petrich, dar dezvoltarea războiului a fost oprită de Liga Naţiunilor, care le-a cerut elenilor să se retragă imediat şi i-a obligat la plata unor despăgubiri către Bulgaria, aproximativ 45.000 lire sterline.

Durata războiului: zece zile (23 octombrie – 2 noiembrie 1925)

Victime: 52 morţi, de ambele părţi

Războiul Aprovizionării

A fost o confruntare între SUA şi Marea Britanie, la graniţa statului Maine. După Războiul din 1812, forţele britanice au ocupat cea mai mare parte din estul statului Maine şi în ciuda faptului că nu mai aveau trupe în zonă o considerau teritoriu britanic. În iarna anului 1838, tăietorii de lemne americani au început defrişări în zona litigioasă, iar asta a stârnit furia Marii Britanii, care şi-a deplasat trupele în zonă. SUA au răspuns imediat, iar războiul era iminent. Totuşi, a urmat o lungă perioadă de tatonări şi observaţii reciproce, pigmentate de întâmplări asmuzante, cum ar fi aceea că din cauza unor carenţe de comunicare cu departamentul de aprovizionare americanii au primit cantităţi mari de fasole şi cârnaţi de porc. Timp de aproape un an s-au studiat cele două tabere, iar Marea Britanie a decis să le dea înapoi americanilor partea de est a statului Maine. Războiul a fost lipsit de lupte militare, dar au murit sute de oameni din cauza bolilor sau a unor accidente.

Durata războiului: 11 luni (decembrie 1838 – noiembrie 1839)

Victime: 550 morţi, de ambele părţi

Războiul Porcului

Un alt război britanico-american, Războiul Porcului a început atunci când un infanterist britanic a împuşcat un porc ce se rătăcise pe pământ american. Rezerviştii locali americani au fost mobilizaţi la graniţă, gata de luptă şi aşteptându-i pe britanici să facă o mişcare, dar în cele din urmă britanicii şi-au cerut scuze, iar războiul s-a încheiat cu o singură victimă: bietul porc.

Durata războiului: patru luni (iunie – octombrie 1859)

Victime: un porc

Războiul de 335 de ani

Acest război s-a purtat între Ţările de Jos şi Insula Scilly, aflată în sud-vestul Marii Britanii. A început în anul 1651, dar ca multe alte războaie din acea epocă nu a fost luat în serios şi a fost repede uitat. Mai bine de trei secole au trecut până când celr două părţi să încheie un tratat de pace. S-a întâmplat în 1986, iar acest război a devenit oficial cel mai lung din istoria omenirii.

Durata războiului: 335 ani (1651 – 1986)

Victime: Niciuna

Războiul Fotbalului

Unele războaie încep cu un atac surpriză, cu un masacru, dar acesta a început cu un meci de fotbal jucat între El Salvador şi Honduras, în 1969. Salvador a pierdut meciul şi tensiunile au început să crească, până când la data de 14 iunie armata acestei ţări a lansat un atac asupra Hondurasului. Surprinsă de izbucnirea bruscă şi violentă a conflictului, Organizaţia Statelor Americane a dispus un armistiţiu de încetare a focului, care a intrat în vigoare pe 20 iunie.

Durata războiului: şase zile (14 – 20 iunie 1969)

Victime: 3.000 morţi, de ambele părţi

Războiul transnistrean

Războiul a izbucnit la scurt timp după colapsul Uniunii Sovietice, iar Moldova traversa o criză fără precedent. Două treimi din populaţie dorea apropierea de România, iar restul de o treime era rusofonă, iar pe acest fond a izbucnit războiul. Ciudat este că aceia care se luptau în timpul zilei şi erau inamici obişnuiau să se adune noaptea, pentru a petrece şi a bea împreună. Mai mult, soldaţii chiar au făcut înţelegeri să nu-i omoare pe cei pe care i-ar recunoaşte de la petrecerile nocturne. Un soldat chiar a scris în jurnalul său: „Războiul ăsta e ca o petrecere grotescă, ziua omorâm duşmanul, iar noaptea bem cu el”.

Durata războiului: patru luni (2 martie – 21 iulie 1992)

Citeşte şi Avertismentul lui Gorbaciov: „Dacă se amestecă în Ucraina, începe RĂZBOIUL NUCLEAR”

Victime: 1.300 morţi, de ambele părţi

Războiul Emu

Acesta este, probabil, singurul razboi în care unul dintre beligeranți nu a fost om. În anul 1932, creşterea populației de emu din Australia a fost scăpată de sub control, iar păsările au început să provoace haos în culturile fermierilor. Ca răspuns, armata australiană pe teren soldați înarmați cu mitraliere pentru a ucide păsările, iar acest război chiar nu a fost o glumă. Acţiunea a început la mijlocul lunii noiembrie şi s-a dovedit mai dificilă decât s-ar fi crezut, teatrul de operaţiuni aflându-se în deşert, unde emu sunt rezistente, iar oamenii nu. Chiar împuşcate de mai multe ori, păsările tot au reuşit să fugă. Rãzboiul cu emu a durat aproximativ o săptămână, până când maiorul Meredith, care conducea operaţiunile, a cedat, constatând cu dezgust că soldaţii săi nu au reuşit să stârpească decât o mică parte a populaţiei emu.

Durata războiului: o săptămână (11-18 noiembrie 1932)

Victime: 2.500 emu

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
”Regina pastelor” a dezvăluit secretul celor mai bune paste carbonara. N-ai nevoie de multe ingrediente, nu durează mult să le faci și vor ieși ca la restaurantele din Italia
Capital.ro
A murit actorul nostru de geniu. O țară întreagă plânge și se roagă: Am pierdut un gigant al culturii!
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Irinel Columbeanu, impresionat de o femeie. Vorbe la superlativ
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. S-a anunțat finalul: Fără relevanță
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Cutiile negre ale avionului Jeju Air au încetat să înregistreze înainte de accident
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”