Cele opt reguli speciale ale Postului Paștelui. Credincioșii trebuie să le ducă la bun sfârșit, pentru a avea parte de binecuvântare tot anul

Postul Paștelui a început ieri, respectiv 18 martie, motiv pentru care credincioșii s-au pregătit cu toate produsele necesare pentru următoarea perioadă. Învierea Domnului este sărbătorită anul acesta pe 5 mai, iar până atunci, românii încearcă să se abțină de la carne și lactate. Însă asta nu este tot. Pentru a-ți curăța trupul și sufletul, trebuie să respecți câteva reguli importante. Iată ce să faci.
Alina Costache
19 mart. 2024, 11:25
Cele opt reguli speciale ale Postului Paștelui. Credincioșii trebuie să le ducă la bun sfârșit, pentru a avea parte de binecuvântare tot anul

Învierea Domnului este sărbătorită anul acesta pe 5 mai, iar până atunci, românii încearcă să se abțină de la carne și lactate. Însă asta nu este tot. Pentru a-ți curăța trupul și sufletul, trebuie să respecți câteva reguli importante.

Citește și Postul Paştelui 2024. Când începe cel mai lung post pentru credincioşii ortodocşi. Cele mai importante reguli, semnificaţii şi tradiţi

Postul Paștelui reprezintă cea mai lungă și aspră perioadă de abstinență din calendarul creștin ortodox.

Pentru cei ce nu știu, în teologia ortodoxă, postul nu este perceput numai ca abstinență de la alimente, ci și ca o practică pentru îndepărtarea de patimi.

Decizia de a ține post trebuie să vină din interiorul tău. Dacă simți că sufletul tău are nevoie de vindecare, apropie-te mai mult de Dumnezeu.

Nu doar abținerea de la carne și lactate este ceva ce trebuie să faci. Sunt încurajate faptele bune și întinderea unei mâini de ajutor cuiva care se află într-o situație grea.

Potrivit Bisericii, respectarea rigorilor din această perioadă are efecte benefice şi din punct de vedere biologic.

Schimbarea regimului alimentar poate contribui la eliminarea toxinelor din organism şi la îmbunătăţirea sănătăţii fizice, conform Tion.ro.

Alt efect benefic este că postul presupune renunţarea la vicii, care pot contribui pozitiv la starea de sănătate.

Potrivit tradiţiei actuale a Bisericii citată de basilica.ro, în Postul Paştelui se posteşte astfel:

1. În primele două zile, respectiv, luni şi marţi din prima săptămână, se recomandă post complet.

2. Pentru cei care nu pot ţine post complet, se recomandă ajunare, adică post de o zi, până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi se bea apă;

3. Aceleaşi reguli sunt valabile şi pentru zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor (29 aprilie-4 mai);

4. În ziua de miercuri din Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;

5. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;

6. Există doar două sărbători cu dezlegare la peşte, de Buna Vestire, pe 25 martie, şi în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, pe 28 aprilie, care e şi Duminica Floriilor.

7. În primele şase sâmbete din Postul Mare, asemenea sâmbetelor „Moşilor”, se recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei morţi.

Se fac slujbe de pomenire, speciale care poartă numele de parastase.

8. Ultimele pomeniri pentru morţi din Postul Sfintelor Paşti se fac în Joia Pătimirilor, atunci când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Tradiţii şi superstiţii în perioada de dinaintea Paștelui

Românii au nenumărate tradiții și superstiții, și la fel este și pentru această perioadă. Se spune că auzul primului cântec al cucului înseamnă semn de primăvară.

De Florii, pe 28 aprilie, credincioșii merg dimineața la biserică, la slujbă, cu ramuri de salcie, care sunt sfințite apoi de către preot. După ce se termină slujba, crenguțele de salcie sunt duse acasă și păstrate într-un loc curat, de obicei se pun lângă o icoană.

Sâmbăta din ajunul Floriilor, pe 27 aprilie, este cunoscută și ca Moșii de Florii, iar atunci se fac pomeniri pentru cei adormiți. În această zi, femeile pregătesc plăcinte și le dau de pomană, iar fetele tinere plantează flori îmbrăcate în rochii albe.

Una dintre cele mai vechi superstiţii spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte.

De asemenea, în Moldova şi Oltenia se spune că nu este bine să te speli pe cap de Florii, deoarece părul ți se va face alb înainte de termen.

Se mai spune, de altfel, că cine priveşte într-o oală cu apă în ziua de Paşte îşi poate vedea viitorul.

Citește și A început Postul Paștelui. Rețeta perfectă cu care poți începe Postul Mare

Există credinţa că păstrarea unui ou fiert de Paşte până în anul următor poate prezice norocul.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Statul vrea banii românilor de peste 18 ani. Cetățenii trebuie să achite până la 3 aprilie minim 1.000 de lei
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Medicamentele care dispar din farmacii. Toți românii au nevoie de ele
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Rusia a anunțat! Prima decizie după planul de încetare a focului stabilit de SUA cu Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?