Cele trei zodii care vor avea protecţie divină în această iarnă. Pentru ele, urmează o perioadă excepţională

Fiecare dintre noi își dorește să aibă parte de tot ce este mai bun în viaţă, dar viaţa are suişuri şi coborâşuri. În timp ce unii sunt copleşiţi de tristeţe, alţii traversează cea mai bună perioadă a vieţii lor. Iarna aceasta, privilegiaţii vor fi nativii din trei zodii.
Alina Costache
08 dec. 2021, 11:28
Cele trei zodii care vor avea protecţie divină în această iarnă. Pentru ele, urmează o perioadă excepţională

Trei zodii vor avea protecţie divină în lunile următoare. Ele sunt alesele: vor avea parte de succes, de ambiție, de foarte multă dragoste şi înţelegere. Iată care sunt norocasele iernii 2021-2022.

Zodii care vor avea protecţie divină în această iarnă

TAUR

Universul îi ajută pe aceşti nativi să obţină cam tot ce îşi doresc. Nu le va nimic din cer, vor avea de muncit puţin să-şi atingă obiectivele, dar rezultatele nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

În 2021, aceşti nativi au avut de învăţat lecții importante, au suferit, au căzut la pământ, s-au ridicat şi au mers mai departe, chiar dacă au făcut-o cu respiraţia tăiată şi cu durere în inimă. Iarna asta, însă, vor fi răsplătiţi pentru că au fost atât de puternici.

Divinitatea îi ajută să obțină tot ce-şi doresc. În domeniul profesional, vor face progrese semnificative, trebuie doar să iasă din zona de confort și să facă acel salt îndrăzneț pe care îl tot amână. Schimbările nu trebuie să îi înspăimânte, căci acestea îi vor ajuta să evolueze şi le vor deschide noi uşi.

Sfatul astrologului pentru iarna aceasta este să nu se mai lase influenţaţi de nimeni, ci să-şi asculte intuiţia şi să aleagă cu sufletul.

Citeste si HOROSCOP 2022 DRAGOSTE. Cum va fi noul an in AMOR? Surprize pentru toate zodiile

LEU

Este cel mai potrivit moment să facă acea schimbare pe care şi-o doresc de foarte multă vreme. Universul le susţine planurile şi îi ajută să vadă lucrurile mai clar și să ia cele mai bune decizii, care să îi conducă pe drumul pe care vor să o apuce.

Cu certitudine, vor fi mulţi oameni binevoitori care le vor da sfaturi, dar, de data asta, alegera trebuie să le aparţină în totalite. Nicio influenţă nu e bine-venită. Cel mai bine e să-şi asculte intuiţia şi să aleagă cu inima. Nu vor fi dezamăgiţi.

Sfatul astrologului pentru Lei, în această iarnă, este să aibă încredere în ei, să aibă încredere că totul va fi bine, să meargă mai departe indiferent de obstacolele care li se ridică în cale.

Citeste si Horoscop 2022. Energie astrală mai puţin tensionată. Schimbări majore mai ales în ceea ce privește sistemul de valori al nativilor

SCORPION

Este cel mai bun moment să lăsaţi în spate trecutul dureros. Trebuie să înţeleagă că nu poartă vina pentru cele întâmplate în trecut, că deciziile pe care le-au luat în trecut au fost cele mai bune decizii care puteau fi luate la acel moment. A venit momentul să înveţe să se bucure de prezent şi să nu-şi mai facă griji legate de viitor, care oricum nu se află în cotrolul lor.

Iarna aceasta va fi una incredibilă pentru Scorpioni. Universul are planuri frumoase pentru ei și ar fi bine să nu se împotrivească schimbărilor, chiar dacă, în primă fază, vor părea inconfortabile.

Sfatul astrologului pentru Scorpioni este să aibă încredere în ei. Nimeni nu ştie mai bine decât ei care le sunt nevoile şi ce anume îi face fericiţi.

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai