Celula de criză a MAE român continuă să ofere asistenţă consulară a românilor afectaţi de uraganul Irma

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată din dispoziția ministrului afacerilor externe pentru coordonarea intervențiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul Irma, prin Ambasadele României la Ciudad de Mexico, Paris, Haga și Washington, continuă demersurile de asistență consulară a cetățenilor români aflați în zona respectivă, inclusiv prin identificarea unor modalități de evacuare a celor care au solicitat sprijin în vederea părăsirii zonei, precizează un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES.
Iulian Tudor
10 sept. 2017, 05:24
Celula de criză a MAE român continuă să ofere asistenţă consulară a românilor afectaţi de uraganul Irma

Totodată, misiunile diplomatice continuă demersurile de identificare a tuturor cetățenilor români aflați în zona afectată, iar prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate se menține permanent legătura cu membrii de familie ai acestora, menționează sursa citată.

„Având în vedere faptul că și alte state se confruntă cu situații similare în zonă, Celula de Criză a MAE, direct, precum și prin intermediul misiunilor diplomatice implicate, se coordonează cu misiunile diplomatice ale statelor care gestionează cazurile propriilor cetățeni aflați în zona afectată, în vederea identificării unor posibilități de evacuare. În acest sens, misiunile diplomatice ale României la Paris, Haga, Washington, Ciudad de Mexico, Ankara și Varșovia întreprind demersuri pe lângă Celulele de Criză instituite la nivelul național pentru gestionarea situației și identificarea unor posibile rute de evacuare, de îndată ce condițiile meteorologice vor permite organizarea unor astfel de acțiuni”, precizează comunicatul citat, potrivit Agerpres.

MAE reamintește, de asemenea, că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la ambasadele României din Washington, Bogota, Ciudad de Mexico, Londra, Paris și Haga.

Totodată, precizează că autoritățile au emis o nouă atenționare meteorologică ca urmare a uraganului Jose, care urmează să afecteze, în perioada următoare, insulele din zona Caraibelor. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români din zonă să respecte recomandările și instrucțiunile emise de autoritățile locale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
TAXĂ pentru toți șoferii din România. Cât trebuie să achitați obligatoriu în 2025
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Confuzia pe care foarme mulți șoferi o fac. Ce spune Codul Rutier
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte