Centru pentru pacienţii cu cancer şi leucemie, finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie

Un nou centru pentru pacienţii cu cancer şi leucemie a fost construit la Slatina Nera, judeţul Caraș-Severin. Centrul de recuperare oncologică a fost finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Romania TV
16 oct. 2020, 09:50
Centru pentru pacienţii cu cancer şi leucemie, finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie

Spațiul clinic se adresează bolnavilor de cancer și leucemie, aflați în stadii incipiente ale bolii, care vor fi tratați pe baza unui plan personalizat de tratament, având la bază medicamente pentru controlul durerilor și ținându-se cont de toate celelalte afecțiuni existente.

În cadrul acestui centru, pe lângă asistență medicală specializată, pacienții și familiile acestora vor beneficia și de asistență socială, consiliere psihologică dar și spirituală.

Investiția de peste 17,1 milioane de lei are o capacitate totală de cazare de 45 de locuri și beneficiază de cabinete și spatii de tratament inclusiv camera hiperbară (utilizată la oxigeno-terapia hiperbară care constă în inhalarea oxigenului pur sau a aerului îmbogăţit cu oxigen, de către pacient, acesta stând într-o încăpere la o presiune mai mare decât cea atmosferică, crescându-i astfel nivelul oxigenului din sânge și care contribuie la refacerea țesuturilor mai repede decât în mod normal).

Totodată, în cadrul proiectului derulat de CNI a fost realizat și un zid de sprijin (pentru stabilizarea terenului în vederea realizării unui drum de acces în jurul clădirilor), cu o lungime totală de aproximativ 91 de m. Investiția a fost predată beneficiarului, fundația de utilitate publică „Sfânta Irina” (organizație neguvernamentală, non-profit, dedicată îngrijirii medicale, sociale, psihologice și spirituale a bolnavilor de cancer).

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Românii care nu au acces la bancomate. Anunțul BNR
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Un nou candidat s-a înscris în cursă pentru suveraniști! Vreau să văd dacă voi fi lăsat să candidez
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură