Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice, unic în România, a fost inaugurat la Târgu Mureş

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, a inaugurat, joi, Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice, unic în România, ce se va axa pe domeniul cercetării fundamentale și al cardio-neurologiei și care a fost construit și dotat în cadrul unui proiect european în valoare totală de 10,47 milioane de euro.
Filip Stan
10 dec. 2015, 16:09
Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice, unic în România, a fost inaugurat la Târgu Mureş

‘Este un centru unic la nivel național pentru că abordează patologia cardiovasculară și neurologică, nu doar prin prismă clinică, ci și prin prisma investigațiilor extrem de fine, de rafinate, la care poate și trebuie să fie suspus un pacient. Practic, în acest centru, noi vom reuși să demonstrăm profilul genetic și genomic al unor pacienți, putem stabili riscul de boală cardiovasculară și neurologică pe care acesta îl are și, evident, putem face recomandări profilactice pentru o categorie de patologie extrem de riscantă. Este unic și pentru aparatura pe care o are în dotare, sunt peste 400 de echipamente, multe dintre ele unicat la nivel național, care cuprind echipamente de proteomică, de genomică, de imunologie celulară și, foarte important, o bancă de probe și țesuturi de ADN-uri, care vor constitui ulterior un element foarte important pentru viitoarea cercetare științifică‘, a declarat profesor doctor Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, UMF Târgu Mureș are încă două proiecte depuse, pentru a integra acest centru într-un circuit internațional, alături de universități din Franța și din Ungaria și pentru a extinde sfera de cercetare a acestuia.

‘Profilul cardiovascular și neurologic pe care îl are acum centrul se va dezvolta pe viitor. A fost așa gândit de a ne extinde pre alte categorii de patologie pentru că aceste echipamente trebuie să fie folosite cât mai mult cu putință’, a subliniat dr. Azamfirei.

Citeşte şi 

Profesor doctor Minodora Dobreanu, șefa Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, a arătat în cadrul ceremoniei de inaugurare că centrul funcționează într-o clădire nouă cu o suprafață de peste 4.000 mp, care conține 412 echipamente de cercetare/dezvoltare, are 10 laboratoare performante, comparabile cu tot ce există la nivel mondial, un laborator de imunologie, cromatografie și spectrofotometrie de masă, analize citologice, de biologie moleculară și genetică/genomică, un laborator cu șase centre de explorări funcționale avansate și o bancă de ADN și plasme.

Clădirea centrului de cercetare este o construcție nouă, ridicată în incinta campusului, cu demisol, parter și trei niveluri, ce încorporează, structurat pe etaje, spațiile tehnice și auxiliare, spațiile pentru investigarea pacienților și recoltarea de probe, spațiile pentru cercetare, spațiile pentru analiza și elaborarea materialelor științifice, spații pentru asigurarea circulațiilor orizontale și verticale, precum și spațiile pentru stocarea informațiilor.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș a implementat acest proiect prin programul operațional POS CCE, în cadrul infrastructurii de cercetare-dezvoltare.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Revoluție în lumea telefoanelor. Dispar cartelele
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Ce conțin pachetele cu alimente, în 2025. O nouă categorie de români poate beneficia de acest ajutor de la stat
Cancan.ro
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Donald Trump se confruntă cu o alianță consolidată a adversarilor SUA în al doilea mandat
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!