Fetiţă româncă, abuzată de o familie de romi din Marea Britanie

Doi romi români riscă să fie condamnaţi la închisoare după ce au adus în Marea Britanie o fetiţă în vârstă de şapte ani pe care o numeau Cenuşăreasa şi au forţat-o să lucreze ca servitoare, relatează Daily Mail, în ediţia electronică, citat de Mediafax.
Romania TV
09 mart. 2012, 12:33
Fetiţă româncă, abuzată de o familie de romi din Marea Britanie

Fetiţa a fost luată de la mama ei după ce Aurel Zlatea, în vârstă de 45 de ani, şi soţia sa Alexandra Oaie, în vârstă de 44 de ani, au minţit că va avea o viaţă mai bună. Ea le-a spus poliţiştilor că o „urăşte” pe femeia care o ţine captivă. „Nu o suport pentru că mă bate tot timpul”, a declarat ea. „Tot timpul spune: munceşte, munceşte, mă murdăresc, mâinile şi picioarele mele se murdăresc. Făceam ordine în toate camerele şi ei nu făceau nimic„, afirmă fetiţa.

Un psiholog pentru copii care evaluează starea psihică a acesteia a descoperit că fetiţa nu ştie nici să numere până la zece în limba maternă şi nu este capabilă să exprime emoţii de bază.

Romii români Aurel Zlate şi Alexandra Oaie, cunoscută sub numele de Ferma, au fost găsiţi vinovaţi de traficarea fetiţei în octombie 2010 cu intenţia de a o exploata. Sentinţa în cazul lor este aşteptată vineri. Cuplul care are opt copii şi trăieşte din ajutoare sociale, a fost declarat vinovat şi de neglijenţă şi rele tratamente aplicate fetiţei în timp ce aceasta era în grija lor.

Familia are o serie de condamnări la activ pentru furt din magazine, tentativă de furt şi atac, infracţiuni comise în 2003. Cei doi au fost declaraţi vinovaţi şi pentru traficarea unui bărbat în vârstă de 53 de ani din România.

Abuzurile lor au atras atenţia poliţia după ce bărbatul, care a fost abuzat sexual de familie, a scăpat din mâinile lor şi a alertat poliţia. El însuşi bătut şi abuzat, bărbatul a fost alarmat de condiţiile în care trăia „Cenuşăreasa”. „Femeia se comporta cu ea foarte urât. O lovea, o punea să facă lucruri pe care o fetiţă de şase sau şapte ani nu ar trebui să le facă. Mătura, căra molozul din zona de construcţie, era ca o sclavă (…). Shimba lenjeria, îi hrănea şi le umplea sticlele, hrănea animalele„, a explicat el.

Ea o lovea în cap, ţipa la ea şi o înjura. Ceilalţi copii o băteau ca pe un covor. Era la fel ca Cenuşăreasa, nu i s-a permis să meargă nicio zi la şcoală„, a adăugat el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație