Cercetătorii au descoperit un posibil tratament împotriva degenerării maculare

O picătură pe zi poate ţine departe cecitatea. Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit un posibil tratament pentru degenerarea maculară asociată vârstei înaintate (AMD) - principala cauză de cecitate în rândul persoanelor în vârstă - tratament ce poate fi administrat sub forma unor banale picături oculare, conform LiveScience.
Alina Costache
15 oct. 2013, 17:01
Cercetătorii au descoperit un posibil tratament împotriva degenerării maculare

În prezent degenerarea maculară asociată vârstei înaintate este incurabilă. Nu există în prezent niciun tratament pentru cea mai răspândită formă de degenerare maculară, anume degenerarea maculară uscată ce afectează 90% dintre pacienţii care suferă de AMD. Noul studiu, ce a fost realizat pe animale, poate conduce la apariţia unui tratament facil împotriva AMD în viitorul apropiat, scrie Agerpres.

Există două forme de degenerare maculară: o formă uscată incipientă, caracterizată printr-o estompare treptată, lentă, a vederii centrale, precum şi o formă umed’, avansată, caracterizată de continuarea pierderii vederii concomitent cu dezvoltarea unor vase de sânge în spatele ochilor, vase care afectează ţesuturile înconjurătoare.

La nivel mondial, aproximativ o treime dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au cel puţin o formă incipientă de degenerare maculară, conform unui studiu publicat în 2012 în jurnalul medical Lancet. Aproape toate cazurile de degenerare maculară umedă provin din forma uscată a maladiei.

Anumite suplimente alimentare antioxidante, aşa cum este luteina, au demonstrat iniţial un oarecare potenţial de tratare a acestei afecţiuni, însă o serie de studii medicale exhaustive nu au reuşit să confirme acest potenţial. Astfel, în prezent, persoanele diagnosticate cu degenerare maculară uscată nu pot decât să aştepte şi să spere că maladia lor nu va avansa în etapa umedă.

Cercetători de la Universitatea Tufts din Massachusetts, coordonaţi de profesorul asociat de oftalmologie Rajendra Kumar-Singh, şi-au descris studiul ca pe o demonstraţie a unui concept. Ei au reuşit să demonstreze pe şoareci că o substanţă chimică denumită PPADS (prescurtare de la fosfat de piridoxal-6-azofenil -2′,4′-acid disulfonic) vindecă problemele oculare induse de degenerarea maculară.

Studii anterioare au arătat că degenerarea maculară este provocată, în parte, de un nivel ridicat MAC (complex de atac de membrană), care face parte dintr-un sistem imunitar normal, sănătos. MAC se formează de obicei la suprafaţa bacteriilor invadatoare, distrugându-le, în cazul persoanelor care suferă de degenerare maculară însă, MAC atacă şi celulele retinei, ucigându-le şi provocând pierderea vederii.

În noul studiu cercetătorii au experimentat cu PPADS pentru că există ipoteza că această substanţă opreşte atât formarea de MAC cât şi dezvoltarea de noi vase de sânge.

Lucrând cu cobai, cercetătorii au observat că ţesutul ocular afectat de AMD este vindecat sub acţiunea zilnică a PPADS. Kumar-Singh a precizat însă că eventualele picături de ochi care vor putea fi folosite de oameni nu se vor baza pe aceeaşi substanţă, PPADS, ci pe una similară, dar mai rafinată.

Robert Mullins, expert în degenerarea maculară şi profesor asociat de oftalmologie şi ştiinţe vizuale la Universitatea din Iowa, care însă nu a participat la studiu, s-a declarat intrigat de rezultate. „Există o idee foarte răspândită că MAC contribuie la AMD, şi că astfel, prin atenuarea MAC poate fi împiedicată evoluţia degenerării maculare”, a comentat el.

Concluziile acestui studiu au fost publicate în ultimul număr al revistei PLoS One.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Mașinile din România care sunt refuzate la ITP. Anunțul oficial venit de la RAR
Playtech.ro
Peştele românesc atestat la nivel european. Are mai puţină grăsime şi este crescut 3 ani la temperaturi scăzute
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxa care îți schimbă viața: Cât te costă să alegi un alt nume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?