Potrivit unui comunicat al MApN, la Bucureşti, manifestările se vor desfăşura la Cimitirul Israelit „Filantropia”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, Parcul Carol, la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, Palatul Naţional al Copiilor, la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, precum şi la Cimitirul Ghencea Militar, scrie Agerpres.
În municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile unde sunt dislocate unităţi şi mari unităţi militare vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
În toate lăcaşele militare de cult se vor trage clopotele, în semn de omagiu pentru eroii patriei.