Cerere de graţiere pentru GICĂ POPESCU. Sunteţi PRO sau CONTRA? VOTEAZĂ!

GICĂ POPESCU ar putea fi graţiat. Dunarea Calafat, prima echipa din cariera a lui Gica Popescu, va depune un memoriu la presedintele Traian Basescu pentru gratierea fostului capitan al nationalei, condamnat la 3 ani o luna si 10 zile de inchisoare in Dosarul Transferurilor.

Gică Popescu, condamnat cu EXECUTARE cu o zi înaintea alegerilor de la FRF

„Implor Generatia de Aur, componentii Craiovei Maxima si pe toti oamenii din fotbal sa sustina initiativa noastra. Si Messi a avut probleme cu justitia si n-a fost arestat”, a declarat Gicu Balaci, presedintele clubului din Calafat pentru www.sport.ro. Dunarea se afla in liga a patra in acest moment.

Premierul Victor Ponta regretă să-l vadă pe Gică Popescu după gratii

Presa spaniolă a scris despre condamnarea lui Gheorghe Popescu la închisoare cu executare, reamintind că fostul fotbalist român a fost jucător şi căpitan al FC Barcelona.

Alte articole

Ioan Neculaie face noi dezvăluiri: ”Dacă Gică Popescu nu intra la pușcărie, fotbalul românesc nu era în mizeria de azi. Ați crezut acel dosar?”

Dumitru Dragomir, în război total cu șeful FRF. „Pe Burleanu nu-l dă jos nici Biden! Poate doar Putin are șanse!” 

CRISTI BORCEA, şase ani şi patru luni de închisoare CU EXECUTARE. Povestea „Playboy-ului” din fotbal

„Domnule Preşedinte, graţiaţi-l pe Gică Popescu!
Scrisoare deschisă către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu

Stimate domnule Preşedinte,
Deşi, prin natura profesiilor noastre, ne-am intersectat de multe ori în ultimele două decenii, nu v-am cerut niciodată nimic, aşa cum nici dumneavoastră nu mi-aţi cerut niciodată nimic. Este o dovadă în plus a faptului că amândoi am interpretat corect relaţia preşedinte-ziarist.
Acum, însă, vă adresez o rugăminte omenească, fără nici legătură cu profesia mea de jurnalist. Domnule Preşedinte, graţiaţi-l pe Gică Popescu! Şi faceţi-o cât de repede vă permite legea, pentru că orice zi petrecută în spatele gratiilor este, deopotrivă, umilitoare pentru el şi dureroasă pentru milioane de oameni care i-au admirat performanţele şi conduita sportivă.
Prin acest demers, nu pun la îndoială în niciun fel sentinţa pronunţată de instanţă. Dacă Gică Popescu a fost condamnat la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, înseamnă că a comis o infracţiune care impune o asemenea pedeapsă. Legislaţia românească prevede însă şi posibilitatea graţierii individuale, în situaţii deosebite şi cu o motivaţie specială. Domnule Preşedinte, cazul Gică Popescu este unul deosebit, iar personajul în discuţie este cu adevărat special, încadrându-se perfect în matricea unei posibile graţieri. Nu aveţi obligaţia de a-l graţia pe Gică Popescu, dar aveţi posibilitatea de a o face.
Pentru a-mi susţine solicitarea, voi aduce câteva argumente, fără a avea pretenţia că sunt singurele.
1. Gică Popescu a fost un sportiv de mare valoare, care a reprezentat cu cinste România timp de 18 ani, evoluând trei ani în echipa naţională de juniori (1985-1988) şi 15 ani în prima reprezentativă (1988-2003). Pentru „naţionala mare” a jucat în 115 meciuri, a marcat 16 goluri şi a participat la cinci turnee finale – trei mondiale (1990, 1994, 1998) şi două europene (1996, 2000). De şase ori a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului (1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996), şi asta într-o perioadă cu o concurenţă extraordinară: Hagi, Lăcătuş, Dan Petrescu, Răducioiu, Sabău etc.
2. A fost un caracter puternic, un sportiv-model, cu o conduită ireproşabilă, fiind desemnat să poarte banderola de căpitan atât la echipa naţională, cât şi la un mare club european precum FC Barcelona. Nu a fost implicat în scandaluri nici în timpul carierei sportive, nici ulterior.
3. Spre deosebire de ceilalţi condamnaţi din „Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu a dovedit bună-credinţă, grăbindu-se să plătească statului impozite de 400.000 de euro în momentul în care a fost avertizat public că se află în culpă.
4. A câştigat zeci de milioane de euro, ca fotbalist, în străinătate (Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Italia, Germania), bani pe care în cea mai mare proporţie i-a investit în România, creând locuri de muncă şi generând activităţi economice.
5. Ca manager a organizat meciuri de caritate, mobilizând fotbaliştii „Generaţiei de Aur” pentru a strânge fonduri destinate unor cauze sociale. Un singur exemplu: secţia de pediatrie a Spitalului Municipal din Craiova a fost modernizată în urma unui asemenea spectacol, dar pentru că încasările nu au fost suficiente, Gică Popescu a contribuit cu 100.000 de euro din banii personali.
6. S-a comportat cu demnitate în relaţia cu instanţa, cu presa, cu autorităţile statului, neapelând la retorica nocivă a „proceselor politice” sau a „Justiţiei care acţionează la comandă”, atât de frecventă în mediul politico-infracţional.
7. A plătit deja enorm pentru ilegalitatea comisă, suportând blamul public, văzându-şi ştirbit prestigiul pe plan internaţional şi ratând şansa de a deveni preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Domnule Preşedinte, vă rog să acceptaţi că Gică Popescu este victima anturajului său, a unei alegeri neinspirate şi a naivităţii de a se asocia în afaceri cu personaje precum fraţii Becali, care i-au fost şi impresari. Este o greşeală impardonabilă, care i-a adus daune incalculabile. Dar punând în balanţă faptele sale penale (care pot fi considerate conjuncturale, nicidecum definitorii), preţul deja plătit şi contribuţia la prestigiul ţării, aţi putea ajunge la concluzia pe care eu, din pură convingere, am exprimat-o public la o oră după aflarea sentinţei: aceea că în acest caz s-ar impune graţierea.
Conform sentinţei pronunţate de instanţă, Gică Popescu ar trebui să fie eliberat pe 14 aprilie 2017, adică după o detenţie de 1.137 de zile. De la încarcerare au trecut două zile, iar senzaţia este că deja e prea mult. Precizând că nu mă număr printre prietenii apropiaţi ai lui Gică Popescu, pe care l-am întâlnit doar în situaţii oficiale – ca şi pe dumneavoastră, de altfel –, mărturisesc că mi-e greu să mă împac cu imaginea marelui campion înghesuit într-o celulă, alături de infractori de profesie, aşteptând stingerea ori primind prin vizetă porţia de mâncare. Umilinţa trăită de Gică Popescu devine umilinţa mea şi, presupun, a milioane de compatioţi care empatizează în aceste zile cu suferinţa fostului „Baci” al echipei naţionale.
Domnule Preşedinte, mă consider un adversar înverşunat al infractorilor şi un apărător al sistemului de Justiţie, al magistraţilor şi al statului de drept. Nu o dată, am luat apărarea procurorilor sau judecătorilor supuşi unor campanii politico-mediatice mizerabile. De asemenea, m-am pronunţat – şi voi continua s-o fac – împotriva campaniilor de reabilitare a unor infractori notorii, fie ei şi beneficiari ai uneor înalte cote de popularitate, precum şi împotriva presiunilor publice care vizează graţierea unor condamnaţi şi amnistierea faptelor acestora.
Cazul Gică Popescu este însă unul cu totul diferit, iar argumentele le-am menţionat deja. Popularitatea acestuia nu poate constitui o pârghie de presiune publică asupra Preşedintelui ţării, ci o garanţie că eventuala graţiere a unui mare campion nu vă va aduce prejudicii de natură politică. Gică Popescu nu este, totuşi, Miron Cozma, pe care predecesorul dumneavoastră, Ion Iliescu, îndrăznise să-l graţieze pe final de mandat prezidenţial.
Domnule Preşedinte, vă rog să nu interpretaţi aceste rânduri ca pe o formă de presiune, nu-mi stă în caracter. Personal, nu vă voi „reevalua” dacă veţi refuza graţierea lui Gică Popescu; voi fi doar un pic mai trist. În fond, este dreptul dumneavoastră constituţional de a decide într-un fel sau altul. Eu mă limitez la o simplă părere. Şi, dacă vreţi, la o rugăminte pornită din disconfortul sufletesc pe care-l simt de două zile. Este primul lucru pe care vi-l cer, în cei aproape zece ani de când sunteţi Preşedintele României. Şi prefer s-o fac public, prin această scrisoare deschisă, nu prin canale subterane, pe care sunt sigur că nu le agreaţi.
Mulţumindu-vă pentru atenţia acordată acestor rânduri, vă asigur de întreaga mea consideraţie, indiferent care va fi decizia dumneavoastră în cazul Gică Popescu”