Cererea de reexaminare a legii privind încetarea interdicţiilor parlamentarilor aflaţi în conflict de interese, respinsă de deputaţi

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de respingere a cererii de reexaminare. Raportul a fost adoptat, miercuri, de plen, cu 172 voturi ”pentru”, din partea PSD, ALDE şi UDMR, 85 de voturi ”împotrivă” şi 4 abţineri.

Legea va merge la Senat, care este forul decizional.

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, interdicţia poate consta în decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului ori, dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, interdicţia poate consta în aceea că persoana nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Totodată, potrivit aceluiaşi text, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese.

La mijlocul lunii martie, preşedintele Klaus Iohannis trimis legea Parlamentului pentru reexaminare, afirmând că, prin adoptarea acestei legi, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de membru al Uniunii Europene.

Alte articole

Liderii celor mai mari sindicate din Educaţie sunt plătiţi de Minister, deşi nu profesează. Conflict de interese major în care se află cei care ar trebui să apere interesele profesorilor

Şeful statului semnala că instanţa constituţională a precizat că nu are competenţa de a analiza caracterul just sau injust/potrivit sau nepotrivit al intervenţiei legislative, întrucât acest aspect ţine de oportunitatea măsurii, aceasta intrând în marja de apreciere exclusivă a Parlamentului (Decizia nr. 52/2018, publicată în Monitorul Oficiala al României, Partea I, din 7 martie 2018).

”Însă, Parlamentul, în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării, atunci când adoptă măsurile pe care le consideră necesare, ar trebui să pornească de la o evaluare preliminară reală, obiectivă şi completă, iar alegerea măsurii să corespundă unui interes general al societăţii”, subliniază Klaus Iohannis.

În ceea ce priveşte această interdicţie, Curtea Constituţională a afirmat în repetate rânduri că o astfel de sancţiune se integrează scopului legii – asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale – şi nu contravine normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (Decizia nr. 481/2013, Decizia nr. 483/2013, Decizia nr. 391/2014, Decizia nr. 638/2014, Decizia nr. 93/2015, Decizia nr. 550/2015). Mai mult, nu se poate ignora faptul că aceste interdicţii au fost aplicate ca urmare a rămânerii definitive a rapoartelor de evaluare ale A.N.I. fie prin necontestare (caz în care deputatul sau senatorul a acceptat rezultatul unui astfel de raport), fie prin respingerea contestaţiei formulate împotriva acestora de către instanţa judecătorească (caz în care o instanţă judecătorească a verificat raportul de evaluare şi a confirmat legalitatea şi temeinicia acestuia). Prin urmare, în ambele cazuri, aceste interdicţii reprezintă un efect al unor constatări definitive, în baza prevederilor aplicabile deputaţilor şi senatorilor, prin parcurgerea unor proceduri stabilite de lege, o astfel de măsură reparatorie (cum se susţine în expunerea de motive) nefiind justificată prin raportare la standardele în materie de integritate instituite ca răspuns la o cerinţă reală a societăţii româneşti, se arată în document.

De altfel, conflictul de interese era definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003, normă generală direct aplicabilă în cazul parlamentarilor, aceştia exercitând o demnitate publică, aspect statuat şi de Curtea Constituţională. În acest sens, instanţa constituţională a stabilit că norma menţionată – referitoare la conflictul de interese – priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte (Decizia nr. 418/2014). Totodată, în considerentele Deciziei nr. 81/2013, Curtea Constituţională a reţinut că, în vederea asigurării integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcţii şi demnităţi publice”, în considerarea căreia le revin obligaţii specifice şi a constatat că situaţia deputaţilor şi a senatorilor – prevăzută la pct. 3 din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 – este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora li se aplică actul normativ.

”Aşadar, în ceea ce priveşte regimul juridic al conflictului de interese aplicabil parlamentarilor în perioada 2007-2013, avută în vedere de legea aflată la promulgare, relevantă este nu numai Legea nr. 176/2010, ci şi Legea nr. 161/2003”, subliniază preşedintele.

”Intervenţia legislativă supusă reexaminării vizează, în realitate, o măsură de clemenţă acordată parlamentarilor, prin care se şterg pentru viitor efectele unei interdicţii generate de încălcarea normelor privind conflictul de interese”, preciează preşedintele.

El adăuga: Motivaţia acestei „reforme” în materie de integritate nu se poate limita însă la un simplu exerciţiu formal de justificare a nevoii sociale prin prisma aparenţei de neclaritate a normelor aplicate conflictului de interese, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 219/2013 nu a făcut altceva decât să consolideze nevoia socială de a sancţiona conduita necorespunzătoare a senatorului sau deputatului, nevoie socială materializată, de altfel, în legislaţia anterioară, încă din anul 2003 şi afirmată în mod constant în jurisprudenţa constituţională. Din această perspectivă, valorificarea considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale (Decizia nr. 619/2016 şi Decizia nr. 52/2018) în vederea normativizării unei soluţii juridice de natură să rezolve problemele apărute trebuie să se circumscrie nevoii sociale reale avute în vedere la adoptarea Legii nr. 219/2013, iar nu dimpotrivă, să producă un efect contrar. În plus, în ceea ce priveşte consecinţele intervenţiei legislative, acestea – în mod concret şi rezonabil – ar trebui să poată fi anticipate pentru societate, pentru o parte a acesteia, ori pentru categorii de persoane şi nu doar pentru anumiţi senatori sau deputaţi. Aceasta întrucât efectele ce ar urma să se producă prin această lege, în forma transmisă la promulgare, îi vizează pe toţi senatorii şi deputaţii faţă de care s-a constatat starea de conflict de interese şi, care se află sau ar urma să se afle sub puterea interdicţiei instituite de art. 25 din Legea nr. 176/2010.

”În concluzie, faţă de toate aceste aspecte, apreciem că se impune respingerea Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. În măsura în care Parlamentul va considera că oportunitatea subzistă, considerăm că soluţia legislativă ar trebui să facă obiectul unei legi distincte, întrucât precedentul legislativ în care aceasta se constituie prezintă riscul de a goli de conţinut Legea nr. 176/2010 prin intervenţii legislative similare”, afirmă preşedintele.

Klaus Iohannis precizează că, potrivit art. 148 alin. (4) din Constituţia României, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Mecanismul de Cooperare şi Verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (M.C.V.) a fost stabilit prin Decizia nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006. Unul dintre cele patru obiective de referinţă specifice stabilite în cadrul M.C.V. a fost chiar „Înfiinţarea, conform celor prevăzute, a unei agenţii pentru integritate cu responsabilităţi în domeniul verificării patrimoniului, al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese potenţiale, precum şi cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancţiuni disuasiveˮ.

În raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare din anul 2017, Comisia Europeană a realizat o trecere în revistă a evoluţiilor privind acest obiectiv de referinţă şi a reţinut că „încă de la înfiinţarea A.N.I., rapoartele M.C.V. au evidenţiat rezistenţa faţă de punerea în aplicare a rapoartelor A.N.I., chiar şi atunci când au fost confirmate printr-o hotărâre judecătorească. Astfel, rapoartele M.C.V. succesive din anii 2013 – 2016 au pus în lumină faptul că „punerea în aplicare a rapoartelor A.N.I. privind membrii Parlamentului, chiar şi atunci când sunt confirmate prin hotărâre judecătorească, a fost pusă sub semnul întrebării”. Printre recomandările făcute de Comisia Europeană în  acest cadru, au fost amintite următoarele: „să se asigure că nu există excepţii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese şi averile nejustificate” (raportul din luna ianuarie 2014) sau faptul că „Parlamentul ar trebui să dea dovadă de transparenţă în procesul său decizional cu privire la acţiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive şi irevocabile având ca obiect incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi ilicite pronunţate împotriva membrilor săi” (raportul din luna ianuarie 2017).

Reglementările în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public reprezintă răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene, aspect statuat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2014.

Cu privire la efectul recomandărilor stabilite prin rapoartele de evaluare pentru România în acest cadru, Curtea Constituţională a precizat că România „are obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţieˮ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2012).

Or, eliminând un efect al constatării printr-un raport definitiv al A.N.I. a nerespectării prevederilor legale privind conflictul de interese de către persoanele care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 – 2013, şi anume încetarea de drept a interdicţiilor aplicate acestora în temeiul art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice se instituie practic o excepţie de la efectele unor astfel de rapoarte de constatare, cu afectarea stabilităţii cadrului legislativ în materie de integritate şi a efectului disuasiv al rapoartelor definitive ale A.N.I., contrar recomandărilor M.C.V. şi a angajamentelor asumate de România, mai arată preşedintele.

”În consecinţă, apreciem că Parlamentul ar trebui să analizeze riguros necesitatea normei propuse prin legea transmisă la promulgare mai ales, a proporţionalităţii soluţiei juridice alese, în vederea asigurării acelui optim echilibru ce trebuie să existe întotdeauna între obiectivele de interes general şi interesele particulare”, subliniază preşedintele.