Cererea DNA de încuviinţare a arestării deputatului Ion Ochi, votată în plenul Camerei Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaților va dezbate și se va pronunța miercuri, prin vot, asupra cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi. Votul din plenul Camerei Deputaților va fi secret cu bile.
Romania TV
29 apr. 2015, 07:28
Cererea DNA de încuviinţare a arestării deputatului Ion Ochi, votată în plenul Camerei Deputaţilor

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.

Prezent la Comisia juridică, acesta a declarat că faptele de care îl acuză DNA s-au petrecut în 2011 și au constituit obiectul unui dosar pentru care procurorii au dat deja o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

„Dreptatea, din punctul meu de vedere și după tezele celor care s-au pronunțat asupra dreptății, este un raport de conveniență între lucruri care nu se schimbă, indiferent de cei care stau în spatele lucrurilor, și cei care analizează lucrurile, indiferent de timpul la care le analizează. Este vorba de niște fapte pe care noi, din Consiliul Județean, le-am făcut în 2011, care au constituit obiectul unui dosar de cercetare penală, s-a pronunțat DNA. Nu au apărut elemente noi în acest dosar, nu sunt fapte pe care să le fi făcut după plecarea mea de la Consiliul Județean care să motiveze în vreun fel reținerea sau arestarea”, a spus Ochi.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată. Cererea DNA a ajuns la Camera Deputaților pe 21 aprilie.

Potrivit DNA, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte CJ Brașov, a convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, urmărind obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile din toamna lui 2012, în urma cărora a și devenit deputat.

DNA a reținut că, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Dramă în cinematografie. O actriță iubită de români a murit la 39 de ani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut semnul Elenei Udrea. Pe cine amenință soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Elena Lasconi cere explicații de la Parchetul General în cazul lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu uimește la ieșirea din Parchetul General
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană