Certificate false cu rezultate negative la testul Covid, vândute cu 200 de lei pe „piaţa neagră”. Poliţiştii au destructurat o grupare

Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reuşit destructurarea unei reţele infracţionale bănuite de falsificarea şi distribuirea unor certificate medicale false, care atestă un rezultat negativ la testarea COVID-19.
Daniel Spătaru
13 feb. 2021, 09:31
Certificate false cu rezultate negative la testul Covid, vândute cu 200 de lei pe

Potrivit IPJ Maramureş, în cursul lunii ianuarie, ca urmare a exploatării unor date de interes operativ, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană îşi procură certificate false, care atestă că au efectuat teste COVID (PCR), al cărui rezultat este negativ.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverinţe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei„, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Citeşte şi Trafic cu certificate false de teste negative Covid-19, vândute în aeroporturi. Avertisment de la Europol pentru toţi pasagerii

Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menţionate. S-a dispus reţinerea a doi suspecţi, ulterior, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.

Faţă de unul dintre ei, s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile„, a precizat Ionela Cozma.

Poliţiştii IPJ Maramureş continuă activităţile informativ-operative şi de cercetare, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate şi tragerii lor la răspundere penală.

Citeşte şi Raed Arafat respinge vehement ideea certificatului de vaccinare: „Duce la discriminare şi o piaţă a falsurilor”

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ceaiul recomandat de Lidia Fecioru pentru a elimina metalele grele din corp: “Spală foarte bine, scoate toate reziduurile”
Capital.ro
Călin Georgescu are INTERZIS! A comis o greșeală fatală: Să stea binișor în banca lui
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Catastrofă ecologică. A afectat România și două țări vecine
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Romania a pierdut o mare stea. A fost cea mai iubită prezentatoare. A încântat o țară întreagă vreme de trei decenii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Boicot al consumatorilor împotriva majorării prețurilor: comercianții din Croația înregistrează scăderi drastice ale vânzărilor
MediaFlux
BANI la buget. Soluția GĂSITĂ de Guvern, de care românii POT PROFITA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte