Unul dintre medicii de la Spitalul Judeţean Craiova îl acuză pe doctorul Mugur Riza că l-a lovit cu pumnul. Rudele unui pacient care se afla pe masa de operație au auzit țipetele si înjurăturile dintre medici.
Medicul acuzat de bătaie susţine, însă, că el a fost provocat de ceilalți colegi. Conducerea spitalului a mai înregistrat o plângere împotriva medicului Riza şi condamnă atitudinea acestuia.
„Există o procedură disciplinară referitoare la multiplele sesizări făcute de colectiv. Conducerea spitalului nu tolerează un astfel de comportament care nu are nimic de-a face cu elita profesională”, a declarat unul dintre medicii spitalului.
În acest caz a fost deschis dosar penal şi se fac cercetări pentru loviri sau alte violenţe. De asemenea, oamenii legii au aplicat şi o sancţiune contravenţională pentru injurii.
Doctorul Mugur Riza a fost concediat anul trecut pentru abateri disciplinare. Acesta a atacat în instanţă concedierea şi magistraţii i-au dat câştig de cauză la sfârşitul lunii trecute.