Cazul a fost sesizat telefonic prin Sistemul Naţional pentru Apeluri de Urgenţă 112 de către o asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, care a reclamat că în această unitate a fost internat un cetaţean italian care avea o alică într-un picior, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Imaginile care fac înconjurul Facebook-ului. Se caută un braconier care a postat imagini şocante
„Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat la spital şi au efectuat verificări, stabilind că, în ziua de 13.10.2014, pe fondul cinegetic nr.34 Spiru Haret, gestionat de A.J.V.P.S. Brăila, a avut loc o vânătoare organizată cu cetăţeni italieni, unde a fost prezent şi S.Fabrizio, 52 de ani. Acesta l-a ajutat pe unul dintre vânători să-şi încarce arma de vânătoare, moment în care s-a descărcat accidental, iar alicele l-au lovit în piciorul drept„, potrivit IPJ Brăila.
În cauză sunt continuate cercetările pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi uz de armă letală fără drept.