Cetăţeni irakieni şi Afgani, prinşi când încercau să intre ilegal în România

Douăzeci şi unu de cetăţeni din Irak şi Afganistan, printre care copii de trei ani, prinşi când încercau să intre ilegal în România.
Romania TV
23 apr. 2017, 10:10
Cetăţeni irakieni şi Afgani, prinşi când încercau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în zona localităţilor Moraviţa, din judeţul Timiş, şi Oraviţa, din judeţul Caraş-Severin, 21 de cetăţeni din Irak şi Afganistan, între care şi copii de trei ani, care au încercat să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

 Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, în cooperare cu Secţia 8 de Poliţie Deta, au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Jamu Mare, şapte persoane care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

”Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, dintre care doi bărbaţi, o femeie şi patru minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, iar  minorii cu vârste între trei şi 16 ani.  Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Grădinari, din judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă, 14 cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

Citeşte şi Comandantul Armatei SUA în Europa: România, un aliat foarte bun. Trebuie să investiţi în securitate dacă vreţi să fiţi în siguranţă

”În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt şase cetăţeni din Irak şi opt din Afganistan, dintre care cinci bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, respectiv şase minori, având vârste cuprinse între trei şi 16 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, mai arată sursa citată.

În prezent, se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană