Planul prevede introducerea unui sistem de vize asemănător cu cel al Statelor Unite, în cadrul măsurilor de securitate adoptate pe fondul ameninţărilor teroriste.
Proiectul urmează să fie discutat zilele următoare de miniştrii de Interne ai statelor UE şi a primit deja avizul britanicului Julian King, comisarul UE pentru Securitate.
„Credem că va fi un instrument eficient, deoarece ne va permite să ştim mai mult despre persoanele care intenţionează să vină în Uniunea Europeană, inclusiv în materie de securitate şi imigraţie”, a explicat Julian King.
Propunerile Comisiei Europene prevăd crearea unui sistem de aplicaţii online pentru vize de călătorie în spaţiul UE. Va exista şi o taxă de viză, echivalentul a 10 lire (11,5 euro).
În momentul de faţă, cetăţenii britanici pot călători liber în spaţiul Uniunii Europene, dar situaţia s-ar putea schimba după ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar.
Întrebată în septembrie dacă britanicii vor risca să plătească taxe pentru călătoriile în UE, Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, declara: „Nu cred că acest lucru este de dorit, dar nu putem exclude posibilitatea (…)”.