CEZ a cedat presiunii aplicării legii şi facturează lunar energia

După ce a fost amendată de ANRE pentru că factura energia electrică în avans și după ce mass-media a scris în repetate rânduri despre obiceiul CEZ de a factura sume mai mari decât costul consumului real, compania a anunțat că din luna martie facturează lunar, iar regularizarea se face din trei în trei luni. Consumatorii pot da indexul cu consumul real prin autocitire.
Iulian Tudor
30 mart. 2016, 11:15
CEZ a cedat presiunii aplicării legii şi facturează lunar energia

Deși legislația în domeniul energiei interzice facturarea în avans, furnizorul de energie pentru regiunea Olteniei, CEZ Vânzare, a continuat și în primele două luni ale anului în curs să emită astfel de facturi, scrie gds.ro. Totuși, CEZ a schimbat modul de facturare de luna aceasta, când le-a trimis consumatorilor din Craiova niște scrisori, în plicurile cu facturile, prin care îi informează pe consumatori că din martie le face „un avantaj” clienților și le facturează lunar energia electrică. În realitate, compania nu face decât ceea ce prevede legislația în domeniu. CEZ a luat această decizie de facturare lunară după ce a fost amendată tocmai pentru facturarea în avans și după ce mass-media centrale și GdS au scris în repetate rânduri despre această practică aflată în contradicție cu prevederile legislative.

Citeşte şi Enel întrerupe alimentarea cu energie electrică în Bucureşti şi Ilfov. Vezi zonele afectate

Reamintim faptul că CEZ a primit o amendă de 500.000 de lei de la Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru nerespectarea regulamentului de vânzare a energiei către clienții săi casnici în perioada 2014-2015, inclusiv practica facturării în avans a consumurilor de energie.

CEZ fusese somată din octombrie anul trecut pentru că factura în avans sume mai mari decât în realitate și i se pusese în vedere de către ANRE să înceteze acea practică. CEZ anunțase că va contesta amenda aplicată de ANRE.

Acum, CEZ facturează lunar energia estimată a se fi consumat pe luna anterioară celei în care se emite factura. Timp de două luni consecutive s-ar emite factură cu energia estimată de CEZ, iar în a treia lună ar trebui să se emită factură de regularizare, după citirea contorului, potrivit legislației aplicabile de anul acesta.

Puteți plăti exact cât face energia consumată

Craiovenii pot plăti exact ce consumă, fără să dea bani în plus furnizorului de energie pe facturi cu consum estimat. Astfel, consumatorii au posibilitatea să transmită către CEZ consumul real de energie, prin autocitirea indexului contorului lună de lună. Transmiterea acestuia către CEZ se face la numărul de telefon și în intervalele precizate pe factură. Cei care dau indexul prin autocitire vor primi luna următoare factură cu consumul real de energie, respectiv cu toate taxele și accizele calculate la valoarea reală a energiei consumate.

În februarie 2016, CEZ continua să factureze în avans

În ciuda faptului că ANRE ceruse CEZ Vânzare să nu mai factureze în avans, furnizorul de energie a continuat această practică și în 2016. Factura emisă pe 1 februarie 2016 de CEZ către un craiovean arată că omului i se percepea suma de 42,5 lei pentru perioada 27.01.2016 – 23.02.2016, reprezentând „energie electrică estimată”, inclusiv certificate verzi, componenta de piață concurențială, acciză etc. Contactați telefonic la call-centerul CEZ, reprezentanții companiei au recunoscut că facturau în avans chiar și în 2016, precizând că așa era sistemul de facturare al companiei la acea dată.

Care era „șmecheria”: CEZ se folosea de banii clienților în avans

Facturând în avans energie estimată, furnizorul de electricitate factura, totodată, în avans și certificatele verzi, componenta de piață concurențială și multe alte taxe care se colectează de la consumatori. GdS a arătat în repetate rânduri cum factura CEZ în avans aceste taxe, calculate chiar și la nivelul dublului energiei estimate. Cu alte cuvinte, CEZ încasa în avans importante sume de bani de la populație, folosindu-se de aceștia până la regularizarea facturilor. În cazul în care la regularizare se constata un consum efectiv de energie mai mic decât cel estimat de CEZ prin facturile anterioare, atunci compania făcea regularizarea sumelor încasate în avans sub formă de certificate verzi, componentă piață concurențială, contribuție cogenerare, acciză necomercială și altele. Apoi, acele sume încasate în plus pe facturile emise în avans erau scăzute de CEZ de pe următoarele facturi de regularizare, apărând cu minus pe facturile oamenilor, fără a li se rambursa banii, ci doar li se scădeau acele sume din obligațiile viitoare de plată.

Citeşte şi INS: Consumul naţional de electricitate a crescut cu 8,6% în luna ianuarie

Acum, legislația ANRE în domeniul furnizării energiei prevede ca regularizarea (citirea efectivă a contorului de către CEZ) să se facă din trei în trei luni, și nu din șase în șase, cum a fost până anul trecut.

Legislația interzice facturarea în avans fără acordul scris al clientului

CEZ a confirmat, la finalul anului 2015, că fusese amendată de ANRE pentru încălcarea articolului 77 din Regulamentul de Furnizare a Energiei Electrice la Clienții Finali, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 64/2014. Potrivit acelui ordin, furnizorul de energie nu avea voie să factureze în avans energia electrică dacă nu deținea acordul consumatorului pentru a i se emite facturi în avans. Doar dacă un client CEZ ar fi cerut, în scris, companiei să îi factureze în avans, putea să fie emisă o astfel de factură. „Art. 77. Se admite facturarea în avans, înainte de încheierea perioadei pentru care se emite factura, dar cu respectarea perioadei de maximum șase luni pentru citirea și emiterea facturii de regularizare, numai la solicitarea scrisă a clientului final sau în condițiile stabilite prin contractele de furnizare a energiei electrice; solicitarea scrisă a clientului final privind facturarea în avans trebuie să conțină cel puțin perioada pentru care se solicită facturarea în avans și consumul de energie electrică estimat”, se arată în Ordinul respectiv. De anul acesta, regularizarea se face o dată la trei luni.


DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Adrian Minune Jr. s-a afișat alături de noua iubită! Ce declarație de dragoste i-a făcut bruneta | FOTO
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Ce avere are, de fapt, Crin Antonescu. Din ce trăiește candidatul la prezidențiale
Capital.ro
Vine sfârșitul României. A avut curajul să spună planul real al lui Călin Georgescu: Fosta Securitate...
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
„Regina de gheață” l-a pus pe Elon Musk la punct. Trump are încredere deplină în ea
wowbiz.ro
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia
Spynews
Vești bune pentru români! Se dau 200 lei lunar la pensie. Cine poate să beneficieze
Spynews
Ce vârste au fiicele Adelinei Chivu de la X Factor. Imagini emoționante cu prezentatoarea TV și fetele ei | FOTO
Evz.ro
Este obligatoriu să ai așa ceva pe ușă. Se dau amenzi usturătoare
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Care este noua formulă de calcul a pensiilor 2025: Majorarea pensiilor ar urma să se facă abia din toamnă
Cancan.ro
Zodia feminină care va fi cerută de soție anul acesta. Cristina Demetrescu: '2025 este un an al căsătoriei'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Dispar banii cash? Ce se întâmplă cu numerarul. Decizia i-a făcut pe oameni să reacționeze violent
StirileBZI
Bani în plus pentru profesori în 2025! Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Ea este Alina, femeia de 33 de ani, omorâtă în bătaie de soț. Înainte au petrecut la niște prieteni: "A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte"
substantial.ro
Români blocați în Nord-Kivu, Republica Democratică Congo, din cauza conflictului rebel
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CINCI MILIOANE de PENSIONARI! Situația se complică din 2026
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid