Cezar Preda: Primarii traseişti trebuie suspendaţi din funcţie

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că primarii care au câştigat mandatul din partea unui partid şi au trecut în ultimele luni la alte formaţiuni politice ar trebui suspendaţi din funcţie, noul prefect urmând să emită un ordin în acest sens.
Romania TV
09 mai 2012, 14:57
Cezar Preda: Primarii traseişti trebuie suspendaţi din funcţie

Liderul democrat-liberal a declarat că noua echipă de la Prefectura Buzău va avea din prima zi o misiune extrem de grea, aceea de a-i suspenda din funcţie pe primarii care au plecat de la un partid la altul.

„Urez succes noii echipe care se instalează la Prefectură, însă cred că vor avea o problemă chiar din prima zi. Nu e bine ca un om din prima zi de lucru să se trezească cu chestiuni extrem de complicate, dar prima decizie a prefectului ar trebui să fie suspendarea din funcţie a primarilor care au plecat la alte partide. Azi e ultima zi, conform calendarului în care puteau fi soluţionate definitiv şi irevocabil contestaţiile. Noi nu am decis suspendarea pentru că eram încă în termenii prevăzuţi de calendar. De mâine (n.r. – joi), cei care au schimbat partidul nu mai pot fi în fruntea primăriilor. Trebuie să se autosuspende. Și la Consiliul Judeţean ar trebui la fel”, a declarat miercuri Cezar Preda.

Totodată, liderul PDL Buzău le-a recomandat primarilor care au făcut o altă alegere decât cea prin care au fost învestiţi cu încrederea electoratului în 2008 să se autosuspende, înainte ca prefectul să emită un ordin în acest sens.

„Aceşti primari trebuie să se suspende înainte de ordinul prefectului, iar dacă prefectul nu dă acest ordin se poate trezi cu plângere penală pentru nerespectarea legii”, a spus Cezar Preda.

Liderul PDL a adăugat că 12 aleşi locali democrat-liberali au decis să plece din PDL şi să treacă fie la PNL, fie la PSD. Practic, este vorba despre jumătate din numărul de primari cu care PDL Buzău a pornit la drum după alegerile din 2008.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai