Măsurile de prevenţie implementate de CFR Infrastructură includ montarea de afişe de informare privind obligativitatea purtării măştii de protecţie, montarea de marcaje de distanţare socială pe peroane, în holul caselor de bilete şi în incinta staţiilor, de marcaje de distanţare socială pe scaunele din sălile de aşteptare şi pe băncile de pe peroane, de marcaje speciale pentru respectarea traseelor de intrare, ieşire şi tranzitare a staţiilor.
De asemenea, CFR Infrastructură a instalat dispensere cu dezinfectant la intrarea în staţii/săli de aşteptare, realizează igienizarea periodică a staţiilor, a montat autocolante pe coşurile de gunoi speciale pentru aruncarea măştilor şi a mănuşilor, şi difuzează mesaje audio pentru respectarea măsurilor obligatorii în perioada stării de alertă.
CFR Infrastructură recomandă călătorilor să poarte mască de protecţie, să respecte marcajele de la intrarea şi ieşirea din gară şi pe cele din interiorul gării, să păstreze distanţa de siguranţă de 1,5 metri, să ocupe doar scaunele marcate şi să arunce masca de protecţie folosită la coşurile de gunoi speciale.
„Tu decizi! 500 de lei amendă sau 3 lei masca de protecţie”, transmite CFR Infrastructură călătorilor în mesajul postat.