CFR, condamnată la plata unor despăgubiri de peste 410.000 de euro în cazul unei femei care şi-a pierdut braţul stâng

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a fost condamnată de o instanţă a Judecătoriei Haţeg la plata unor despăgubiri morale şi materiale de peste 410.000 de euro unei femei care şi-a pierdut braţul stâng în staţia CFR Subcetate, din judeţul Hunedoara, în urma unui accident de tren ce a avut loc în anul 2014.
Romania TV
05 mart. 2019, 14:23
CFR, condamnată la plata unor despăgubiri de peste 410.000 de euro în cazul unei femei care şi-a pierdut braţul stâng

Potrivit datelor afişate pe portalul instanţelor de judecată, CFR SA a mai fost amendată cu 1,2 milioane lei într-un dosar în care societatea a fost judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ca măsură complementară, judecătorul a stabilit ca dispozitivul sentinţei să fie afişat, timp de trei luni, în extras, în toate staţiile CFR din ţară.

Astfel, pentru victima accidentului, instanţa a stabilit ca CFR SA să achite daune materiale în sumă de 116.064,19 euro şi despăgubiri morale în valoare de 300.000 de euro. În plus, compania de căi ferate va trebui să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva suma de 1.251 de lei, iar Spitalului Judeţean de Urgenţă din Constanţa suma de 9.105 lei, la care se adaugă dobânzi, pentru prestaţiile medicale în cazul victimei.

Sentinţa Judecătoriei Haţeg poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, hotărârea fiind pronunţată într-o şedinţă publică din data de 4 martie.

Dosarul cauzei a fost finalizat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) la sfârşitul lunii decembrie 2017, care au dispus trimiterea în judecată a CFR SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Procurorii au stabilit că în accidentul care a avut loc pe data de 14 septembrie 2014, la circa o jumătate de oră după miezul nopţii, victima, împreună cu alţi şase călători, s-au deplasat spre linia de cale ferată la care urma să sosească trenul pe care îl aşteptau în gara Subcetate. Din cauza lipsei indicatoarelor, grupul nu a văzut platforma la care trebuiau să ajungă şi s-a oprit între două linii de cale ferată. La un moment dat, cei şapte au fost surprinşi de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aşteptau şi a unui tren de marfă care venea pe linia cealaltă.

Femeia s-a dezechilibrat din cauza curenţilor de aer şi a căzut la pământ, cu braţul stâng pe un fir al liniei de cale ferată, astfel că roţile trenului i l-au amputat.

„Din probatoriul administrat în dosar a reieşit că accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Naţională de Căi ferate ‘C.F.R.’ S.A. de a nu realiza în staţia de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceştia să poată identifica peroanele şi platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, aşa cum compania era obligată. Precizăm că, potrivit art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe căile ferate din România, informarea călătorilor despre posibilitatea de orientare în staţie, despre trenul care îi interesează, precum şi despre alte condiţii de călătorie se face cu ajutorul indicatoarelor tablourilor de sosire şi de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunţurilor prin staţia de amplificare sau verbal”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ emis la data trimiterii în judecată a CFR SA.

Totodată, procurorii au arătat că din probe a rezultat şi faptul că staţia de cale ferată Subcetate nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, „funcţionând ilegal”.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre