Compania a anunţat că „consiliul de administraţie l-a desemnat pe domnul Constantin Axinia director general al companiei, poziţie pe care a ocupat-o şi în perioada 2006-2007”.
Axinia este de profesie inginer şi are o experienţă de 35 de ani în domeniul feroviar. Constantin Axinia a ocupat până în prezent funcţia de director regional al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi.
În acest an, mai multe trenuri au deraiat, în condiţiile în care investiţiile în modernizarea căii ferate trenează de mai mult timp.
Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, recent, că, după 20 de ani de subfinanţare cruntă, incompetenţă şi investiţii prost gândite la calea ferată, s-a ajuns în situaţia de a avea patru trenuri deraiate în şapte zile.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a inspectat, recent, lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe loturile Coşlariu – Vinţu de Jos, Vinţu de Jos – Simeria şi Simeria – Gurasada. El le-a transmis constructorilor că au tot sprijinul, dar le-a cerut lucrări de calitate, în caz contrar urmând a se lua măsuri.