CHAMPIONS LEAGUE. Atracţia serii a fost meciul Tottenham – Bayern Munchen, încheiat cu victoria bavarezilor, scor 7-2. Extrema Serge Gnabry de la Bayern, a devenit astfel primul jucător care marchează patru goluri într-un meci din Liga Campionilor după aproape patru ani. Înaintea lui, portughezul Cristiano Ronaldo reuşise aceeaşi performanţă în 8 decembrie 2015, în meciul Real Madrid – Malmo, scor 8-0.
În actualul format al competiţiei, din 1992, 12 jucători au reuşit să înscrie de patru ori într-o partidă din Liga Campionilor. Primul a fost olandezul Marco Van Basten, în partida AC Milan – Goteborg, scor 4-0, în noiembrie 1992.
Pe de altă parte, tot cu ocazia acestui meci, portarul lui Tottenham, Hugo Lloris, a bătut un record negativ. A devenit portarul francez cu cele mai multe goluri încasate în Liga Campionilor, cele şapte primite de la Bayern, ridicând la 62 numărul golurilor încasate.
CHAMPIONS LEAGUE. Un alt amănunt inedit este acela că fundaşul portughez Ruben Semedo, 25 de ani, a marcat, marţi, primul său gol în grupele Ligii Campionilor, în meciul pe care echipa lui, Olympiacos Pireu, l-a pierdut, în deplasare, cu Steaua Roşie Belgrad. La 12 februarie 2018, jucătorul a ajuns la închisoare, în urma plângerii formulate de o persoană împotriva lui. Acuzatorul a susţinut că a fost bătut şi sechestrat de Semedo şi de alte două persoane în casa fotbalistului, din apropiere de Valencia.
Plasat în detenţie pentru tentativă de omor, lovituri, ameninţări, sechestrare, port ilegal de armă şi jaf, Semedo a fost eliberat condiţionat, la jumătatea lunii iulie 2018, după ce a plătit o cauţiune de 30.000 de euro.