CHEFI LA CUTITE 2018: ”Acasă fata mea face clătite, dar eu nu am mai făcut clătite de douăzeci de ani. Cred că Dumitrescu mai gătește, pentru că are copii mici, însă sunt tare curios ce o să facă Scărlătescu!”, spune Sorin Bontea râzând.
În proba din seara aceasta, trioul imbatabil va intra în lupta amuletelor pentru cel mai important avantaj pus la bătaie până în acest moment. Bonusul cu numărul 5 îi va oferi posibilitatea chefului câștigător de a schimba un concurent din echipa sa, cu un altul din celălalte echipe, doar după ce se aleg echipele finale.
Mai exact, în timpul oricărei confruntări pe echipe, structura trupelor de bucătari se poate schimba în funcție de strategia celui care deține această amuletă extrem de valoroasă: ”Cel mai tare avantaj de până acum! Deja se aseamănă cu un joc de șah, fiecare mutare pe care o faci, cu pionii pe care îi ai…este foarte importantă. Trebuie să o am neapărat lipită pe tablă!”, afirmă Florin Dumitrescu. ”Să vedeți ce o să se întâmple din cauza acestei amulete!”, adaugă Cătălin Scărlătescu.
Cei trei maeștri ai gastronomiei vor fi jurizați la rândul lor de Anne Ampawan, un chef cu greutate în acest domeniu, prezent an de an în finala show-ului, acolo unde are un cuvânt de spus în ceea ce privește câștigătorul titlului ”Chefi la cuțite”. Dură, exigentă și îndrăgostită de tot ce are bucătăria de oferit, chef Anne va decide luni seară care dintre cei trei și-a făcut loc spre inima sa prin cea mai delicioasă porție de clătite. Care va fi numele celui care adjudecă cea mai importantă amuletă pusă în joc până în acest moment, dar și cum se va descurca chef Scărlătescu săgătească un preparat pe care ”nu îl înțelege”, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, de la ora 20:00.