În 2013, „Armata Populară de Eliberare (APE) şi poliţia armată populară (forţe antirevoltă, utilizate în reprimarea rebeliunilor interne) ar trebui să se concentreze asupra dezvoltării capacităţii de luptă şi de a câştiga o bătălie”, potrivit unui articol publicat în ediţia externă a Cotidianului Poporului.
Directiva a fost sistată de statul major al APE în cadrul programului de antrenamant al forţelor armate pentru 2013, potrivit articolului apărut pe Internet în pagina unei publicaţii apropiate armatei.
Această publicaţie nu face referire la disputa teritorială din jurul insulelor din Marea Chinei de Est, denumite Diaoyu de China şi Senkaku de Japonia, care sunt controlate de Tokyo, dar revendicate fervent de Beijing, după ce guvernul japonez le-a cumpărat de la o familie în vara anului 2012.
Cele două ţări au trimis în ultimele săptămâni avioane de luptă în zonă, însă armatele celor două ţări nu au fost implicate, până la acest moment, în luptă deschisă.
La sfârşitul lui 2011, preşedintele chinez Hu Jintao a cerut marinei chineze să fie gata de luptă şi de urmărire, în scopul de a proteja securitatea naţională.
Începând cu anul 2000, bugetul militar al Chinei a cunoscut o creştere de aproximativ 10% pe an, ceea ce a constrâns Statele Unite să se reorienteze în vederea instalării de trupe americane în Asia.
În pofida eforturilor susţinute ale Beijingului în dezvoltarea tehnologiilor de rachete şi inaugurarea primului port-avion în 2012, APE rămâne, din punct de vedere tehnologic, mult în urma Statelor Unite.