Comerţul cu astfel de produse, precum oasele de tigru şi coarnele de rinocer, va putea fi autorizat în anumite circumstanţe „speciale”, a anunţat guvernul chinez într-o circulară semnată de prim-ministrul ţării, Li Keqiang.
Printre acestea, autorităţile de la Beijing citează cercetarea ştiinţifică, vânzarea de opere de artă şi „cercetările şi tratamentele medicale”. Pudra provenind din oasele de tigru şi coarnele de rinocer este apreciată în medicina tradiţională chineză, însă virtuţile sale sunt controversate.
O autorizaţie specială va fi necesară pentru utilizarea acestor produse, stipulează noua circulară. Doar medicii angajaţi de spitale recunoscute de Administraţia naţională de medicină tradiţională chineză vor fi autorizaţi să le utilizeze. Volumele comerciale vor fi „strict controlate” şi comerţul cu aceste produse va fi interzis în afara cazurilor prevăzute, potrivit aceluiaşi text.
Autorităţile însărcinate cu patrimoniul şi turismul vor putea singure să autorizeze „schimburi culturale temporare” cu opere fabricate pe baza acestor animale.
Această liberalizare înlocuieşte o interdicţie totală emisă în 1993. Însă piaţa neagră a înlocuit comerţul legal şi numeroase produse interzise intră în China prin Vietnam, potrivit asociaţiilor ecologiste.
Reprezentanţii acestora din urmă au contestat decizia guvernului chinez. „Reluarea comerţului legal riscă nu doar să devină o acoperire pentru traficul clandestin, ea va stimula şi o cerere care era în declin după intrarea în vigoare a prohibiţiei”, a deplâns Margaret Kinnaird, reponsabil pentru biodiversitate în cadrul World Wide Fund for Nature (WWF). Tigrul este clasat în categoria speciilor în pericol de extincţie de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).
În ceea ce priveşte diferitele specii de rinocer, UICN le clasează în categorii precum „vulnerabile”, „aproape ameninţate” şi „în pericol critic de extincţie”.