China şi SUA au semnat primul acord militar după mai mulţi ani

Responsabili ai armatelor Chinei și SUA au semnat la sfârșitul săptămânii trecute un acord de cooperare în domeniul militar, documentul fiind semnat de partea chineză de generalul Tang Ning, iar de partea americană, de general-maiorul William Hix, după cum a relatat China Daily.
Filip Stan
15 iun. 2015, 09:43
China şi SUA au semnat primul acord militar după mai mulţi ani

Semnarea documentului vizând mecanismul de dialog la nivelul armatelor din China și SUA reprezintă un salt înainte în relațiile dintre cele două țări, estimează analiștii. Cu toate acestea, partea chineză a avertizat Washingtonul să fie precaut în cuvinte și fapte cu privire la aspectele-cheie care implică integritatea teritorială a Chinei, referindu-se la problematica Marea Chinei de Sud.

Vicepreședintele Comisii militare centrale (CMC) a Partidului Comunist Chinez, generalul Fan Changlong, care tocmai a încheiat o vizită în SUA a cerut Washingtonului să-și reducă activitățile militare atât navale, cât și aeriene în Marea Chinei de Sud. El a asistat la ceremonia semnării documentului menționat, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ambasada SUA: Intenţionăm să păstrăm unul dintre cele mai bune parteneriate din lume

În pofida acestor obiecții, SUA au invitat China să participe la un exercițiu comun anul viitor în Pacific. Se planifică, de asemenea, încheierea unor acorduri suplimentare în domeniul militar între cele două țări, cu ocazia vizitei pe care urmează să o întreprindă președintele chinez, Xi Jinping, în Statele Unite în luna septembrie.

China a început construcția unor insule artificiale în Insulele Spratly, disputate de Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan, Vietnam, argumentând că suveranitatea sa asupra acestor zone este „indiscutabilă”, bazată pe „argumente istorice și juridice”. Washingtonul a cerut Beijingului să-și suspende activitatea de construcție de insule artificiale în Marea Chinei de Sud, amintește France Presse.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Audio. Călin Georgescu l-a sunat pe un apropiat al lui Elon Musk înainte să fie ridicat de poliţişti. “Salut, acum mă duc acolo”
Capital.ro
10-20 de ani de pușcărie. Anunț cumplit despre Călin Georgescu. Decizia luată de procurori
Playtech.ro
Cristela Georgescu, apariţie spectaculoasă la Parchet! Ce le-a zis celor din jur, îi ia locul soţului la prezidenţiale...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Jorge, dezvăluiri cutremurătoare: Plângeam și nu știam de ce
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
Cancan.ro
Gigi Becali, reacție neașteptată după ce Călin Georgescu a fost săltat de Poliție și dus la Parchetul General: 'Știam ce ...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, luat pe sus de procurori: Nu-i vor mai da drumul! Primul anunț al avocatei sale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ilie Bolojan va fi primit oficial de Maia Sandu la Chișinău
MediaFlux
Lovitură finală pentru Călin Georgescu! Ce acuzații i se aduc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa