Chinezii au testat cea mai lungă linie feroviară de mare viteză din lume

Cea mai mare linie feroviară de mare viteză din lume, cu o lungime de 2.298 kilometri, a fost testată în weekend în China, iar prima călătorie cu pasageri ar trebui să aibă loc în următoarele două zile, potrivit agenţiei Xinhua.
Romania TV
24 dec. 2012, 10:11
Chinezii au testat cea mai lungă linie feroviară de mare viteză din lume

Trenurile de mare viteză vor lega Beijingul de oraşul Guangzhou, situat în sudul Chinei, cu o viteză medie de 300 kilometri pe oră, potrivit Xinhua, informează Bloomberg.

Durata călătoriei va fi de trei ori mai scurtă, de la 24 de ore la 8 ore.

China accelerează din nou investiţiile în sectorul feroviar după implementarea unei serii de măsuri suplimentare de siguranţă în urma accidentului din iulie 2011 din Wenzhou, când două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe un viaduct, provocând moartea a 40 de persoane.

Investiţiile în căi ferate au crescut cu 250% în primele zece luni ale acestui an, odată cu stimulentele fiscale introduse de guvern pentru a întări creşterea economică.

Linia de mare viteză testată în acest weekend va fi prelungită până la Hong Kong şi poate fi considerată un competitor serios pentru operatorii de zboruri regionale China Souther Airlines şi Air China. Un bilet la clasa economy pentru un zbor între oraşele conectate de noua linie feroviară costă 1.620 yuani, echivalentul a 260 de dolari, în timp ce un tichet pe noile trenuri rapide va costa 865 yuani (138 dolari) la clasa a doua, respectiv 1.388 yuani (222 dolari).

 

Între Beijing şi Guangzhou, trenurile de mare viteză vor trece prin alte oraşe importante, inclusiv Zhengzhou, Wuhan şi Changsha.

Ministerul Căilor Ferate din China nu a publicat informaţii privind valoarea investiţiei pentru noua linie, însă există date parţiale. Secţiunea Wuhan-Guangzhou, care are o lungime de 1.069 kilometri şi a intrat în exploatare cu un an în urmă, a costat 116,6 miliarde yuani, echivalentul a 18,7 miliarde de dolari.

O altă linie feroviară de mare viteză de mare importanţă în China, conexiunea de 1.318 kilometri dintre Beijing şi Shanghai, funcţionează din iunie 2011 şi a costat 220,9 miliarde yuani, adică 35,4 miliarde dolari.

Cheltuielile publice alocate de guvernul chinez infrastructurii feroviare au crescut la 516 miliarde yuani (82,7 miliarde dolari) în 2012, faţă de un buget de 406 miliarde yuani prevăzut la începutul anului.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Mașinile din România care sunt refuzate la ITP. Anunțul oficial venit de la RAR
Playtech.ro
Peştele românesc atestat la nivel european. Are mai puţină grăsime şi este crescut 3 ani la temperaturi scăzute
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxa care îți schimbă viața: Cât te costă să alegi un alt nume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Doliu în sportul românesc! ‘Fundaşul de fier’, un dublu campion al țării la fotbal, a murit
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?