Chiriţoiu, despre prevenţie: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

Comportamentul oamenilor şi al companiilor nu poate fi corectat numai cu vorba bună şi, astfel, trebuie să existe sancţiuni severe, a declarat miercuri preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, referitor la legătura strânsă dintre sancţiuni şi prevenţie din practica Consiliului Concurenţei.
Filip Stan
19 iun. 2019, 12:37
Chiriţoiu, despre prevenţie: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

Acesta a argumentat că Biserica se chinuie în zadar de 2.000 de ani să îi facă pe oameni mai buni, deoarece nu apelează la sancţiuni.

„Eu nu văd o separaţie clară între sancţiune şi prevenţie, eu le văd ca două feţe ale aceleiaşi monede. Nu cred că poţi să faci prevenţie dacă oamenii nu conştientizează riscurile la care se expun. Altfel e predică. Şi, cu tot respectul meu pentru Biserică, se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, să ne facă oameni mai buni, dar numai cu vorba bună şi fără să ai şi o bâtă nu corectezi comportamentul oamenilor. Şi atunci cred că trebuie să existe sancţiuni severe, ca oamenii să fie atenţionaţi, să conştientizeze că există nişte riscuri”, a răspuns Bogdan Chiriţoiu, chestionat cu privire la practica curentă a Consiliului Concurenţei privind acordarea de amenzi.

Acesta a explicat că acordarea de sancţiuni are un efect suplimentar important prin publicarea lor, prin presă, în societate.

„E adevărat că trebuie să şi afle, deci trebuie şi informaţi, astfel că abordarea noastră e să dăm sancţiuni care trebuie să fie descurajatoare şi să batem toba cât de mult putem ca să se afle despre aceste sancţiuni. Deci cred că aşa pot să meargă lucrurile, şi folosim mult mass-media. Acum, în cazul companiilor mari, cred că nu este atât de dificil. Vorbim, la UNSAR, în general de companii multinaţionale, aici nu cred că era un deficit de cunoaştere a legii pentru companii de asigurări europene sau globale. Dacă vorbim de companii mai mici, da, acolo pot să văd să fie un deficit de cunoaştere pe care să încercăm să îl suplinim. Dar cum îl suplinim? Prin mass-media, facem tot felul de întruniri la nivel judeţean, mergem cât reuşim noi, de câteva ori pe an. Prin Camerele de Comerţ mai încercăm să ajungem la companii, aş vrea mai mult prin asociaţiile lor de business”, a completat preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a subliniat că nu a găsit un echilibru între nevoia de a stopa asocierile de firme să se transforme în carteluri şi pericolul de a speria companiile să se ferească de asociere.

„Mai ales nu vreau ca experienţe gen UNSAR, investigăm companiile din ARB, (…) undeva trebuie să-i asistăm pe oamenii ăştia să-şi îmbunătăţească practicile lor fără să creăm un climat în care companiile spun ‘e mai sigur pentru noi să nu participăm la asociaţii’. Deci trebuie să ne asigurăm că într-adevăr asociaţiile nu sunt o pepinieră de carteluri, nu sunt un facilitator al cartelurilor, că de asta am sancţionat UNSAR, până la urmă, fără să ajungem acolo încât să pară un comportament mai raţional să nu participi la asociaţii. Cum găsim echilibrul acesta nu ştiu exact, dar sugestiile voastre sunt binevenite”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a repetat că, în viziunea lui, prevenţia nu poate fi separată de amenzi, însă a subliniat că instituţia pe care o conduce încearcă să determine companiile să se conformeze legii.

„Deci nu poţi să separi prevenţia de amenzi. În acelaşi timp, încercăm să ducem comportamentul companiilor spre conformare, prevenţie, dacă o companie are un program de respectare a regulilor de concurenţă îi dăm o reducere a sancţiunii, iar în felul acesta creăm un stimulent financiar pentru companii să aibă genul acesta de programe. Acum am început să recompensăm companiile şi dacă au programe de training pentru cei din ecosistemul lor – clienţii sau furnizorii or mai mici – tocmai pe ideea că ne e greu să ajungem la companiile astea mai mici, şi atunci o companie mare, de care depinde viaţa companiilor mai mici, e mai convingătoare, ajunge mai uşor la ei decât am ajunge noi sau Camerele de Comerţ. Deci încercăm să ducem comportamentul companiilor spre zona asta de prevenţie, spre programe de conformare. Avem ghidul nostru de conformare, îl avem pe site pentru cei care nu au programe proprii, vreau să facem unul pentru asociaţii, particularizat pe problemele pe care le pot avea asociaţiile, dar oricât faci pe prevenţie nu va fi niciodată suficient”, a încheiat Bogdan Chiriţoiu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ții la fereastra casei noaptea. Împrăștie un parfum plăcut odată cu lăsarea serii și arată deosebit
Capital.ro
S-a aflat trecutul lui Călin Georgescu. A fost făcut totul public: Nu l-am propus...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Marcel Ciolacu: Canalele de comunicare cu SUA sunt mereu insuficiente
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe