Chris Froome, născut la 20 mai 1985, la Nairobi (Kenya), a purtat tricoul galben timp de 14 zile la Turul Franţei, unde participa pentru a treia oară, după ce în 2012 a fost al doilea, iar în 2008 a fost pe locul 81. El a preluat tricoul galben în etapa a opta şi a câştigat în total trei etape, potrivit Mediafax.
Froome este al doilea britanic care câştigă Turul Franţei, după Bradley Wiggins anul trecut.
Învingătorul etapei a 21-a, de duminică, Marcel Kittel, născut la 11 mai 1988, a reuşit să se impună pentru a patra oară într-o etapă la ediţia centenară a Turului Franţei. Kittel i-a devansat pe compatriotul său Andre Greipel şi pe britanicul Mark Cavendish.
În clasamentul final, Froome i-a devansat pe columbianul Nairo Quintana (23 ans) şi pe spaniolul Joaquim „Purito” Rodriguez.
Quintana a obţinut tricoul alb pentru cel mai bun tânăr şi tricoul alb cu buline roşii pentru cel mai bun căţărător.
Tricoul verde în clasamentul pe puncte i-a revenit slovacului Peter Sagan. Formaţia Saxo, din care face parte şi spaniolul Alberto Contador (locul 4 la general), a câştigat clasamentul pe echipe.
Pentru prima oară din 1998 rutierii spanioli nu au reuşit nicio victorie de etapă la Turul Franţei.