CIA ar fi plătit României milioane de dolari pentru a găzdui închisori secrete

Agenţia Centrală americană de Informaţii a plătit României "milioane de dolari" pentru a găzdui închisori secrete, a afirmat o avocată miercuri, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), unde România este acuzată că a permis CIA să tortureze pe teritoriul său suspecţi de terorism în cadrul unui program secret de extrădări în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, relatează The Associated Press.
Filip Stan
30 iun. 2016, 04:08
CIA ar fi plătit României milioane de dolari pentru a găzdui închisori secrete

Avocata lui Abd al-Rahim Al Nashirim, Amrit Singh, a declarat la CEDO că închisori CIA au funcţionat în România din 2003 şi până în 2005, cu „încuviinţarea şi complicitatea” Guvernului de la Bucureşti, acuzaţii pe care autorităţile române le resping.

Reprezentanta Guvernului român Catrinel Brumar i-a replicat că este nevoie de mai mult decât de nişte „ponturi şi speculaţii pentru a stabili responsabilităţile statului”. Ea a adăugat că o anchetă este în curs.

Curtea a anunţat că va statua în câteva luni dacă România a permis cu bună ştiinţă să funcţioneze închisori secrete CIA în care s-a practicat tortura şi dacă nu a reuşit să împiedice torturarea clientului lui Singh.

Presupusa existenţă a unor închisori secrete CIA pe teritoriul României reprezintă un subiect sensibil în această ţară, un aliat puternic al Statelor Unite care căuta, la vremea respectivă, susţinerea Washingtonului pentru a adera la NATO, ceea ce a făcut în 2004.

Singh a declarat telefonic pentru The Associated Press că România „este derutată şi refuză să recunoască evidenţa” în pledoaria sa.

Conform lui Singh, clientul ei – sauditul Abd al-Rahim Al Nashiri – a fost încătuşat, privat de somn, supus unor zgomote puternice şi lumini intense, pălmuit şi supus unei „hrăniri rectale cu forţa” într-o închisoare CIA din Bucureşti, în 2004.

Nashiri se află în prezent în custodia Statelor Unite, la închisoarea militară de la Guantanamo Bay (Cuba).

Avocata a subliniat că maltratarea lui Nashiri nu a condus la obţinerea unor informaţii utile.

Un raport al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului american cu privire la tortura practicată de CIA a fost finalizat în 2014.

Acest raport a oferit detalii despre torturarea deţinuţilor şi modul în care a fost împiedicată supravegherea Guvernului.

România nu este menţionată în mod direct în acest raport.

Amnesty International a catalogat audierea de miercuri drept „o piatră de hotar în (tragerea la) răspundere” în acest dosar.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Meteorologii au refăcut prognoza meteo! Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Ai cont sau card la Banca Transilvania? Anunț important pentru clienți. Ce trebuie să verifici cât mai repede pentru a nu rămâne fără bani
Capital.ro
CCR e obligată! Călin Georgescu: Singura formulă este reluarea turului II!
Playtech.ro
Secretul moldovencelor pentru cea mai bună salată de icre. Ce adaugă la final, ingredientul care îi schimbă radical gustul
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților pentru a-și alina dorul
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Soțul Ancăi Molnar cere ajutorul oamenilor, la 7 luni de la moartea make-up artistei! De ce are nevoie Claudiu, după pierderea suferită
Spynews
Fiica lui Adrian Minune a divorțat, la 6 luni de la nuntă! Adriana Simionescu confirmă despărțirea de tatăl fetiței
Evz.ro
Mari emoții pentru Halep. Începe procesul
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Ploieștiul a rămas fără apă caldă și căldură. Un cazan de la CET Brazi s-a spart marți dimineață
Cancan.ro
A comis-o grav… Ginerele lui Gigi Becali s-a afumat și a vrut s-o combine pe nepoata latifundiarului!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Îi ia locul lui Călin Georgescu. A explodat bomba: Dacă nu-l lăsa CCR, candidează doamna Cristela. Ea îi bate pe toți
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Liderii AUR cer reluarea turului II al alegerilor anulate. Mutare-bombă după demisia lui Klaus Iohannis
substantial.ro
Coreea de Nord acuză SUA de ‘act militar ostil’ după sosirea unui submarin în Coreea de Sud
MediaFlux
SE RECALCULEAZĂ PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României. Ce funcții a ocupat până acum și cum a evoluat politic