Ciara vine pentru prima dată în România. Cât costă intrarea la show-ul artistei

Cântăreaţa Ciara va cânta pentru prima dată în România pe 19 ianuarie, în clubul Bamboo din Bucureşti, potrivit unui anunţ al organizatorilor show-ului.
Roxana Gagiu
09 ian. 2013, 15:42
Ciara vine pentru prima dată în România. Cât costă intrarea la show-ul artistei

La Bucureşti, Ciara îşi va promova cel mai recent album – „One Woman Army” -, cel de-al cincilea material discografic din cariera cântăreţei, anunţă Mediafax.

Intrarea la show-ul pe care Ciara îl va susţine la Bucureşti costă 50 de lei.

Ciara Princess Harris, cunoscută mai mult sub numele Ciara, este o cântăreaţă, compozitoare, producătoare, dansatoare, actriţă, model şi regizor de videoclipuri de origine americană. Artista s-a născut pe 25 octombrie 1985 şi a debutat în anul 2004, cu discul „Goodies”. Cântecul a fost inclus pe albumul omonim lansat în toamna aceluiaşi an.

În 2006, a fost lansat albumul „Ciara: The Evolution”, care include piese precum „Get Up”, „Promise” şi „Like a Boy”.

Cel de-al treilea material discografic lansat de Ciara este „Fantasy Ride”, care include piesa „Love Sexy Magic”.

În 2010, Ciara a lansat un nou album, sub titulatura „Basic Instinct”, care a inclus melodiile „Ride”, „Speechless” şi „Gimmie Dat”.

Cel de-al cincilea său album este „One Woman Army”, a cărui lansare a fost precedată de promovarea single-urilor „Sorry” şi „Got Me Good”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București