CICLON polar peste România. Vortexul aduce GER, NINSORI şi VISCOL. Iarna ajunge şi la Bucureşti

Vremea se schimbă în acest weekend în România. Meteorologii au anunțat că sunt așteptate ninsori și polei, inclusiv în București, temperaturile fiind în scădere.
Romania TV
03 ian. 2020, 08:54
CICLON polar peste România. Vortexul aduce GER, NINSORI şi VISCOL. Iarna ajunge şi la Bucureşti

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, 4 ianuarie, în ţară, cerul va fi variabil, dar începând cu orele serii vor fi înnorări în regiunile nord-vestice, ce se vor extinde treptat şi în restul teritoriului. Pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi pe creste, dar local şi la cote mai reduse în sud-vest, centru şi nord-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

În cursul zilei, sâmbătă, în Capitală, cerul va fi variabil, iar noaptea se va înnora treptat şi vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -1…0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo pentru duminică

Duminică, în ţară, valorile termice vor scădea uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros şi local vor mai fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, mai ales pe creste, dar la cote mai reduse şi în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, duminică, cerul va fi mai mult noros, şi îndeosebi în prima parte a intervalului va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade.

Iarna îşi intră în drepturi din ianuarie 2020

Potrivit severe-weather.eu, vortexul polar a rezistat factorilor care l-au afectat în ultima perioadă, respectiv valurile de presiune și temperatură. „Vortextul a fost slăbit de încălzirea stratosferei, însă a supraviețuit și se va răzbuna”, susțin specialiștii Severe Weather.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic în general caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime diurne în medie de 2 – 4 grade şi minime de minus 6 – minus 4 grade. După data de 4 ianuarie, estimările prognostice indică o probabilitate mare pentru înregistrarea unor temperaturi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit, cu valori maxime de 4 – 6 grade şi minime de minus 4 – minus 2 grade, mediat regional. În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar în ultimele zile.

În Crişana, primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de valori ale temperaturii aerului apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime diurne în medie de 2 – 4 grade şi minime de minus 6 – minus 4 grade. După data de 4 ianuarie, estimările prognostice indică o probabilitate mare pentru înregistrarea unor temperaturi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit (în special valorile diurne), cu maxime de 3 – 6 grade şi minime de minus 4 – minus 2 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în general redusă pe parcursul intervalului de referinţă, dar cu precădere în prima săptămână.

În Transilvania, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice, deşi cu uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice acestei perioade din an, cu maxime de 0 – 2 grade şi minime de minus 8 – minus 4 grade, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datei de 4 ianuarie şi din nou în perioada 8 -10 ianuarie. În prima săptămână a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va mai creşte, în special în ultimele zile.

În Maramureş, valorile de temperatură vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în mare parte din intervalul de referinţă se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 1 – 3 grade şi minime de minus 5 – minus 3 grade. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datei de 4 ianuarie şi din nou în perioada 8 -10 ianuarie. În prima săptămână a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va mai creşte, în special în ultimele zile.

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime de 1 – 4 grade. În 31 decembrie, dar şi în jurul datelor de 4 şi 8 ianuarie maximele temperaturii aerului se vor situa peste cele normale, respectiv 4 – 6 grade, în medie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate mai ridicate decât normele climatologice, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de minus 5 – minus 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ redusă în mare parte din interval, exceptând ultimele zile.

În Dobrogea, valorile termice, deşi vor avea uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice pentru această perioadă din an în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, cu maxime de 3 – 5 grade şi minime de minus 3 – minus 1 grad, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datelor de 1 şi 4 ianuarie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate mai ridicate decât normele climatologice, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de -2 – 1 grad. Până în data de 06 ianuarie, precipitaţii slabe vor fi posibile doar izolat, urmând ca probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente să crească spre sfârşitul intervalului.

În Muntenia, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice, deşi vor avea uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime de 2 – 5 grade şi minime de minus 5 – minus 2 grade, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate, cu precădere în zonele deluroase, vor fi în perioada 31 decembrie – 1 ianuarie şi în jurul datei de 4 ianuarie, când media regională va fi de 5 – 7 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului de referinţă, dar în special în prima săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar în ultimele zile (după data de 8 ianuarie).

În Oltenia, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice diurne se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an, îndeosebi în zona deluroasă, cu maxime de 4 – 7 grade, în medie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate apropiate de normalul perioadei, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de minus 5 – minus 3 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, probabilitatea pentru precipitaţii fiind în creştere doar spre sfârşitul intervalului.

La munte, zilele de 31 decembrie, 3 şi 4 ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic diurn peste cel normal al perioadei din an, cu maxime diurne ce vor atinge şi valori pozitive în masivele vestice, dar şi la altitudini de sub 1.400 de metri în restul zonei montane. În celelalte zile din interval, temperaturile maxime se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an şi vor fi, în medie, de minus 5 – minus 2 grade. Minimele nocturne, în general apropiate de normal, se vor situa într-un ecart mediu de minus 10 – minus 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere începând din data de 6 ianuarie.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”