AVERTIZARE ONU: Ciclonul Mahasen ameninţă viaţa a 8,2 milioane de persoane

Autorităţile din Bangladesh au ordonat miercuri evacuarea a sute de mii de locuitori pe fondul apropierii ciclonului Mahasen, aflat actualmente în Oceanul Indian, dar care continuă să reprezinte o ameninţare pentru 8,2 milioane de persoane, potrivit ONU. Acesta ar urma să atingă vineri dimineaţă regiunile de coastă din India, Bangladesh şi Myanmar.
Iulian Tudor
15 mai 2013, 09:08
AVERTIZARE ONU: Ciclonul Mahasen ameninţă viaţa a 8,2 milioane de persoane

„Am ordonat populaţiei care trăieşte în zonele apropiate de nivelul mării să evacueze aceste zone şi să se refugieze în adăposturi anticiclonice”, a declarat Mohammad Abdullah, un administrator al guvernului local din Chittagong, al doilea oraş al ţării, informează Agerpres, citând AFP. Mai multe sute mii de locuitori sunt vizaţi, a spus el.

Această decizie a fost luată în urma unui buletin emis de departamentului naţional de meteorologie care a precizat că ciclonul ar putea atinge coastele joi dimineaţă, a adăugat Abdullah. Ciclonul Mahasen, care se apropie de câteva zile de Bangladesh şi de Myanmar, scade în intensitate, dar continuă să rămână o ameninţare pentru peste opt milioane de persoane din regiune, au apreciat marţi seară Naţiunile Unite.

Potrivit Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), ciclonul ar urma să lovească nordul Chittagong, dar ar putea, potrivit traiectoriei sale finale, „să ameninţe vieţile a circa 8,2 milioane de persoane din nord-estul Indiei, Bangladesh şi Myanmar”.

Fiind o ţară unde o bună parte a teritoriului este situată chiar la nivelul mării, Bangladeshul este adesea victima unor cicloane devastatoare. În noiembrie 2007, Sidr a lăsat în urmă 3.300 de morţi, 800 de dispăruţi şi 8,7 milioane de sinistraţi.

La rândul său, guvernul birman a anunţat miercuri că mută spre locuri sigure peste 166.000 de persoane, majoritatea musulmani rohingya deplasaţi anul trecut de violenţe. Peste 20.000 de gospodării sunt vizate şi circa 27.000 de persoane au fost deja evacuate, în condiţiile în care ciclonul este aşteptat vineri dimineaţă în zonele de coastă. „Armata îi va ajuta să se instaleze în şcoli”, a precizat Aung Min, responsabil guvernamental, într-o conferinţă de presă.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Capital.ro
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită anual în România
Playtech.ro
Ce conține pudra roz pe care autoritățile o pulverizează deasupra orașului Los Angeles, pentru a înăbuși incendiile
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Diana Șoșoacă, prezentă la învestitura lui Nicolas Maduro, președintele-dictator al Venezuelei. Mii de oameni care l-au contestat au fost arestați
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost folosit. Românii n-au știut ce se ascunde în spate: Nu există gesturi gratuite
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Nicuşor Dan avertizează asupra unui posibil eşec al instituţiilor după anularea alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre